Ședința de Consiliul General a fost suspendată din cauza consilierilor locali aleși pe listele PSD care s-au prezentat în sala mare de ședință și nu în sălile dedicate grupurilor politice din CGMB ca urmare a deciziei lui Nicușor Dan de a limita numărul celor care participa fizic la sedinta, pe fondul restricțiilor sanitare.
“Nu voi ezita să introducem Poliția Locală să eliberăm sala. Dumneavoastră insistați să arătați că nu respectați regulile sanitare. Aveți o convocare de a participa la sedință în sala consilierilor PSD. După cum vedeți celelalte grupuri se află în sălile destinate numai dvs. ați venit aici pentru a demonstra că puteți manipula microfoanele din sală și vorbi peste colegii care nu au acest drept prin sistemul informatic”, a spus președintele de ședință Cosmin Șmigheschi.
Ca o măsură în plus pentru a limita efectele pandemiei de COVID-19, Nicușor Dan a dispus ca ședința de astăzi să se țina în săli separate, organizate pe grupuri politice, în cazul în care ar exista consilieri locali care nu doresc sa participe on-line și doresc sa vina personal la Primărie.
Grupul PSD din CGMB s-a prezentat însă în sală mare de ședințe motivănd că măsura impusă este ilegală.
“Va atrag atenția cu tot respectul că dumneavoastră execedeți cadrului legal. Faptul că se emite o decizie de convocare este un instrument de chemare a consilierilor locali pentru a răspunde problemelor urbei. Asta nu înseamnă ca dvs. puteți să evacuați sala fără motiv. Vă rugăm să ne indicați care este articolul care sa impună o astfel de măsură”, a spus Aurelian Badulescu, liderul de grup al PSD.
La rândul său Nicușor Dan a precizat că ședința de Consiliul General a fost convocată în condițiile stabilite de Codul Administrativ.
„Domnilor consilieri, haideți sa ne purtam responsabil. Am făcut în temeiul codului administrativ o convocare în care am prevăzut în mod expres ca fiecare dintre grupurile politice va participa la aceasta sedinta în sala grupului care este rezervată. Aceasta este convocarea pe care dvs. trebuie sa o respectați”, a explicat primarul general.
Din cauza grupului PSD care a refuzat sa părăseasca sala, sedinta de Consiliu General a fost suspendata o ora.