Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 29 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Sectorul 4 se înfrățește cu pretura Buiucani din Chișinău. Băluță continuă tradiția lui Gabriel Mutu, cel care a dat 846 mii de EURO pentru reabilitarea unui parc din capitala Moldovei
PrimărieȘtiri

Sectorul 4 se înfrățește cu pretura Buiucani din Chișinău. Băluță continuă tradiția lui Gabriel Mutu, cel care a dat 846 mii de EURO pentru reabilitarea unui parc din capitala Moldovei

145

Trei consilieri locali ai sectorului 4 vor merge la Chișinău pentru a semna un acord de cooperare cu Pretura Buiucani, aceeași care a primit anul trecut 846 de mii de EURO de la fosta administrație sector 6 pentru reabilitarea unui parc. Primarul sectorului 4, Daniel Băluță, a convocat o ședință extraordinară pentru a se asigura că deplasarea va putea avea loc în această săptămâna. Ea va fi decontată din bani publici.

Primăria Sectorului 4 va semna un acord de înfrățire cu Pretura Buiucani* din Republica Moldova. Trei consilieri locali au fost desemnați vineri, 8 octombrie, pentru a reprezenta sectorul 4 la Chișinău. Deplasarea lui Ștefănel Dan Marin (PMP), George Adrian Turmac (PSD) și Robert Cristian Florea (PNL) va fi decontată din banii publici.

Acordul de cooperare permite celor două părți să finanțeze programe comune și alte „acțiuni care contribuie la dezvoltarea relațiilor de prietenie, cu scopul asigurării dezvoltării economico-sociale a comunităților locale”. Anul trecut, fostul primar Gabriel Mutu, în baza unui acord de cooperare semnat de sectorul 6 tot cu Pretura Buiucani, a oferit 846 de mii de EURO din bugetul public pentru reabilitarea parcului Alunelul din Buiucani, Chișinău.

Sunt foarte multe proiecte realizate cu co-participarea, prin donații din partea diferitelor sectoare din Municipiul București. Chișinăuenii apreciază acest lucru, apreciază efortul depus.

a declarat viceprimarul Chișinău, Ilie Ceban, atunci când a participat la ședința CLS4 din 26 mai

Pe pagina de Facebook a pretorului Vadim Brînzaniuc există multe poze cu oficiali români, printre care Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, Florin Oancea, primarul Deva, sau Narcis Constantin, primarul Măgurele, Ilfov.

Narcis Constantin

Image 4 of 4

Daniel Băluță a convocat pentru vineri o ședință extraordinară pentru a obține aprobarea acestui proiect. După acesta, pe ordinea de zi au mai fost încă alte două proiecte legate de măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

*Pretura este o instituție administrativă echivalentă cu sectorul din București.

Sursă cover: Facebook Vadim Brînzaniuc

scris de
Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

ArticoleȘtiri

ASPA | Primul târg de adopții de căței, în aer liber

ASPA organizează un nou târg de adopții de căței. Evenimentul are loc...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Voucherele pentru sport mai pot fi acordate până pe 31 martie

Înscrierile pentru proiectul „Oferim constanță pentru sport de performanță” se mai pot...

ArticoleȘtiriTransport

Două nopți cu restricții în Pasajul Băneasa

Poliția Rutieră anunță restricţii de trafic pe DN1, în Pasajul Băneasa. Aici...

blue bmw car in a dark room
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Bătaie în trafic pe podul Grant, încheiată cu reţinerea agresorului

Un şofer care i-a dat cu pumnul în faţă altuia şi apoi...