Consilierii locali ai Sectorului 2 au votat protocolul prin care Primăria și Termoenergetica se asociază în vederea finanțării în comun a unui proiect destinat să asigure căldură pentru 11.000 de locuitori, ce va fi implementat în șase puncte termice de pe raza sectorului.
Valoarea proiectului în urma efectuării unor cercetări de piață va fi stabilită după semnarea protocolului dintre cele două entități.
”În Sectorul 2 nu se află niciun CET. Tot agentul termic ajunge în Sectorul 2 de la CET Sud.
Zeci de blocuri din Sectorul 2 – București nu au apă caldă și căldură sau agentul termic furnizat este sub parametrii normali din cauza avariilor constante produse la rețeaua primară de furnizare a agentului termic aflată în administrarea Primăriei Capitalei.
Ținând cont de numeroasele sesizări din mediul online, prin care cetățenii solicită sprijinul Primăriei Sectorului 2 în vederea găsirii unor soluții pentru problemele constant apărute cu privire la furnizare agentului termic, este necesară gestionarea rapidă a situației.
O primă și rapidă soluție ar putea reprezenta închirierea unor echipamente tehnice specifice, specializate pentru sporirea confortului termic și racordate la anumite puncte termice care funcționează deficitar”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Potrivit aceluiași document, Primăria Sectorului 2 este cea va care asigura finanțarea costurilor generate de închirierea de către Termoenergetica a echipamentelor.
Proiectul vizează următoarele puncte termice:
- PT Ramura Tei – strada Vidin, nr.9;
- PT 1 Cheile Zănoagei – strada Ionescu Grigore, nr. 96;
- PT 2 Cheile Zănoagei – strada Cristea Mateescu, nr. 7;
- PT 3 Cheile Zănoagei – strada Ghica Tei, nr 91;
- PT 4 Cheile Zănoagei – strada Oteșani, nr. 63;
- PT Luncșoara – strada Făinari, nr. 26.
Tot primăria va plăti pentru serviciile de pază, protecție și alarmare, necesare pentru siguranța și menținerea integrității echipamentelor tehnice și specializate.
„Este un proiect de sprijin pentru acele persoane care se află pe capăt de coloană în rețeaua de termoficare și care suferă de frig în acest momente din cauza lipsei de intervenții a atâtor zeci de ani. Peste 11.000 de oameni vor putea iarna viitoare să aibă o asigurare că nu vor suferi de frigul dat de poziționarea lor pe capăt de coloană în rețeaua de termoficare. În acest protocol, combustibilul folosit va fi gazul, în acest sens urmând să se facă niște branșamente la Distrigaz”, a precizat primarul Radu Mihaiu.
Potrivit protocolului, combustibilul și utilitățile vor fi plătite de către Termoenergetica.
Totuși, consilierii locali ai PSD au votat împotriva acestui proiect, acuzându-l pe Mihaiu, printre altele, că acest proiect este doar unul de imagine.
„Știți ce populație are acest sector? Dumneavoastră vă adresați celor 11.000, dar nu vi se pare o discriminare? Ce facem cu cetățenii acestui sector care nu au apă caldă, nu au căldură, nu au nimic? Din punctul meu de vedere, e o mare discriminare. Ce facem cu cei care stau la case, care susțin acest sector prin taxe și impozite, în marea majoritate pensionari, care au între 1.000 și 1.500 de lei pensie? Cu ei ce facem? Noi ajutăm 11.000 de oameni, dar vă rog să vă gândiți și la ceilalți cetățeni, că sunt 372.000 de persoane în Sectorul 2”, a declarat Constantin-Cristinel Iliescu, consilier local din partea PSD.
Proiectul de hotărâre a trecut cu 15 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și o abținere.