Copiii din Cartierul Giulești se vor bucura, de sâmbătă, 6 septembrie, de un nou loc de joacă. Acesta va fi deschis în Parcul Marin Preda, a anunțat Primăria Sectorului 6.
Noul loc de joacă este dotat cu tobogane, leagăne și trambuline, pe jos are tartan moale, iar de jur împrejur sunt băncuțe pentru părinți.





Al doilea loc de joacă în Parcul Marin Preda, inaugurat săptămâna viitoare
Tot în același parc, săptămâna viitoare, va fi finalizat un alt loc de joacă, pentru copii mai mari (6 – 12 ani).
Primăria Sectorului 6 a finalizat, anul acesta, pe lângă locul de joaca din Parcul Marin Preda, mai multe locuri pentru copii:
- două locuri de joacă în Parcul Păcii;
- alte trei pe: Aleea Pravăț 7, Bd. Timișoara 81 și la intersecția străzilor Moinești cu Murguța;
- unul pe Intrarea Movilelor 6A;
- trei în incinta grădinițelor.
CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Locuri speciale pentru mașinile de aprovizionare, trasate în apropierea piețelor