Tariful pentru tratarea mecano-biologică a deșeurilor ar putea crește, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe masa Consiliului Local al Sectorului 6, ce va discutat în ședința din 29 decembrie 2025.
Proiectul prevede modificarea unei hotărâri anterioare de anul acesta privind tariful aplicat pentru tratarea mecano-biologică și eliminarea prin depozitare a deșeurilor colectate pe raza sectorului.
Noul proiect vizează actualizarea tarifului aferent serviciului public de salubrizare, și anume activitatea de tratare mecano-biologică a deșeurilor reziduale, inclusiv transportul deșeurilor stabilizate biologic către depozite sau instalații de valorificare energetică.
Un nou tarif pentru tratarea mecano-biologică a deșeurilor
Potrivit proiectului de hotărâre, se propune aprobarea unui tarif de 9,23 lei/persoană pe lună, fără TVA, respectiv 440,14 lei/tonă, fără TVA, așa cum a fost stabilit prin Contractul de achiziție publică de servicii nr. 43/4384/03.12.2025, încheiat între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale din Municipiul București și Asocierea S.C. ECO SUD S.A. – S.C. IRIDEX GROUP SRL.
Tariful propus a fost calculat în conformitate cu normele metodologice stabilite prin Ordinul ANRSC nr. 640/2022, modificat prin Ordinul nr. 324/2025, ținând cont de obligațiile asumate de autoritățile locale în domeniul gestionării deșeurilor, pe fondul promovării noilor prevederi legislative ale UE privind economia circulară.
Politica națională în domeniul gestionării deșeurilor politicii europene ține cont de cea europeană în materie de prevenire a generării deșeurilor și are ca obiectiv reducerea consumului de resurse și aplicarea practică a ierarhiei deșeurilor.
Obiectivele prioritare în ceea ce privește politica UE în sectorul gestionării deșeurilor sunt următoarele, conform documentației proiectului de hotărâre:
- Reducerea cantităților de deșeuri generate;
- Maximizarea reutilizării și reciclării;
- Limitarea incinerării la materialele care nu sunt reciclabile;
- Limitarea progresivă a depozitării la deșeuri care nu pot reciclate sau valorificate;
- Asigurarea implementării depline a obiectivelor politicii privind deșeurile, în toate statele membre.
În cazul în care proiectul va fi adoptat, anexa Hotărârii Consiliului Local nr. 85/2025 va fi înlocuită, iar celelalte prevederi rămân neschimbate.
Punerea în aplicare a noilor tarife se va realiza de către Primarul Sectorului 6, prin Direcția Generală Economică, împreună cu operatorii implicați în prestarea serviciului de salubrizare.