Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 22 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Primăria somează cetățenii și firmele să încheie contracte de salubritate doar cu societatea Urban. Amenzi pentru cei care refuză

609
societatea Urban
Sector 6 | Primăria anunță obligativitatea unor noi contracte de salubrizare. Acestea trebuie încheiate până la începutul lunii februarie | FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Primăria Sectorului 6 somează cetățenii și firmele să încheie contracte de salubritate doar cu societatea Urban, singura companie abilitată să asigure colectarea și transportul deșeurilor municipale în Sectorul 6.

Termenul limită pentru această obligativitate, potrivit unui comunicat al instituției publice, este 1 februarie 2026.

Cei care au contracte încheiate cu alți operatori trebuie să le sisteze, pentru a încheia un nou astfel de act.

„Măsura este impusă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), prin legislația de specialitate”, a transmis Primăria Sectorului 6.

Asociațiile de proprietari și proprietarii curților care nu respectă termenul limită vor fi amendați.

Cum se pot încheia contracte cu societatea Urban:

Proprietarii vor fi vizitați de echipele operatorului de salubritate Urban în perioada următoare. Trei echipe vor fi prezente zilnic, între orele 8.00-16.00, de luni până vineri, cu posibilitatea extinderii programului în weekend, a precizat Primăria Sectorului 6.

După încheierea contractului, semnatarii trebuie să transmită la Registratura Primăriei Sectorului 6 (sau pe mail, la prim6@primarie6.ro), copia documentului.

Pentru a obține mai multe informații cei interesați au la dispoziție numărul de telefon 0790 894 293 și adresa de email contracte.urbans6@urbansa.ro.

CITEȘTE ȘI: Aeroportul Otopeni va fi luminat cu energie solară. Investiție de peste 280 de milioane de lei într-o centrală fotovoltaică

Cât costă gunoiul aruncat în Sectorul 6

Buletin de București a vrut să afle, la mijlocul lunii iulie, într-un context în care toată societatea vorbea despre restrângerea cheltuielilor publice, care sunt pagubele produse bugetelor locale de gunoiul aruncat de bucureșteni aiurea, pe care autoritățile locale sunt obligate să-l adune periodic.

În cursul lunii aprilie 2025, echipele de salubrizare au colectat un total de 445,72 tone de deșeuri municipale abandonate, din care 272,29 tone au fost deșeuri provenite din construcții.

Pentru curățarea domeniului public, utilajele de curățenie au înregistrat un consum lunar de aproximativ 2.940 litri de carburant”, a transmis Primăria Sectorului 6, la solicitarea Buletin de București.

Consumul lunar de apă și soluții de curățare variază în funcție de condițiile meteo și volumul de murdărie de pe domeniul public, astfel că cifrele diferă de la o lună la alta, ne-a comunicat instituția.

În medie, lunar se utilizează aproximativ 300.000 de litri de apă și 1.500 de litri de detergent stradal.

Costurile suportate de la bugetul local pentru activitățile de ridicare, transport și curățare a deșeurilor se ridică, pentru luna aprilie 2025, la 850.278,27 de lei”, a transmis Primăria Sectorului 6.

CITEȘTE ȘI: Cât ne costă gunoiul aruncat de bucureșteni pe spațiul public (III): 10.000 de tone de deșeuri adunate de pe stradă, lunar, în Sectorul 3

Autor

  • Alexandru Stan

    Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea.

    Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

scris de

Alexandru Stan

Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” și student la Politehnica. Lucrez la Buletin de București ca reporter de la vârsta de 17 ani. M-am născut și am crescut cu mândrie în București, orașul poveștilor și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Cred în jurnalismul făcut de cetățeni pentru cetățeni și în faptul că presa este a patra putere în stat. Mă străduiesc să vă aduc, pe ecrane, tot ce „mișcă” prin București, de la proiecte de consiliu local și interviuri până la povești de weekend și reportaje.

pe același subiect

Concursul „Gospodarii Sectorului 3”, pe masa Consiliului Local.
ArticoleMainPrimărie

Concursul „Gospodarii Sectorului 3”, pe masa Consiliului Local. Premii de 500.000 de lei din bugetul local

Concursul „Gospodarii Sectorului 3” va fi supus la votul consilierilor locali în...

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB Î FOTO: PMB
ArticoleCulturăMain

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Primăria Capitalei anunță care este programul...

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. Foto: Captură de ecran
ArticoleEvenimentSănătateȘtiri

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni: 37 de pacienți au fost evacuați

Pompierii ISU București-Ilfov au intervenit, sâmbătă dimineața, 22 august, pentru stingerea unui...