Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 12 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărieTransport

Sector 6 | Noi tarife pentru parcările tip Smart Parking și cele pentru biciclete și motociclete. Cereri doar online pentru locurile de parcare

3
Noi tarife pentru parcările tip Smart Parking și cele pentru biciclete și motociclete
Noi tarife pentru parcările tip Smart Parking și cele pentru biciclete și motociclete. FOTO: FB / PS6

Consiliul Local al Sectorului 6 urmează să voteze astăzi, 12 decembrie un proiect de hotărâre care ar putea introduce noi tarife pentru parcările tip Smart Parking, dar și a locurilor destinate bicicletelor și motocicletelor. Regulamentul de atribuire are ca scop standardizarea procesului de gestionare a parcărilor de reședință, Smart Parking și a celor destinate bicicletelor și motocicletelor.

Proiectul menționează că aceste tarife au scopul de a ajuta la modernizarea parcărilor, care au fost date în folosință în 2009.

CITEȘTE ȘI: Sector 4 | Taxă de 540 de lei pentru cei care au maşină, dar nu au loc de parcare

Noi tarife pentru parcările tip Smart Parking și cele pentru biciclete și motociclete

Tarifele propuse, care vor fi votate:

  • Parcări Smart Parking:
    • Abonamentul lunar: 200 de lei.
    • Emiterea unui cod QR la cerere: 25 de lei.
  • Parcări securizate pentru biciclete:
    • Parcarea unei biciclete pentru un an: 300 de lei.
    • Garanția pentru un loc de parcare pentru biciclete: 100 de lei.
    • Recuperarea unei biciclete în caz de ocupare abuzivă: 500 de lei.
    • Reemiterea sau deblocarea unui card de acces: 25 de lei.
  • Parcări pentru motociclete:
    • Tarifele anuale pentru locurile de parcare dedicate motocicletelor variază în funcție de zona fiscală:
      • Zona A: 300 de lei/an.
      • Zona B: 250 de lei/an.
      • Zona C: 200 de lei/an.
      • Zona D: 150 de lei/an.

Proiectul de hotărâre urmează să fie supus votului consilierilor locali. Dacă va fi aprobat, noile tarife vor intra în vigoare după 30 de zile de la aducerea lor la cunoștința publică.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Staţie de sortare a deşeurilor şi compostare, într-o „pădure urbană”, în apropiere de CET Vest

Cererile se depun exclusiv online. Un singur loc de parcare pentru un apartament

Locurile de parcare sunt atribuite în baza unor cereri depuse exclusiv online printr-o platformă digitală de gestiune.

Solicitantul trebuie să aibă domiciliul în apropierea parcajului respectiv și să demonstreze deținerea unui vehicul cu documente valide, inclusiv inspecția tehnică periodică și asigurarea RCA, conform regulamentului care va fi votat joi​.

Se pot aloca locuri doar pentru vehicule care nu depășesc dimensiuni specifice (lungime de 5,15 metri și lățime de 2,10 metri fără oglinzi) și care sunt înmatriculate în București.

De asemenea, fiecare apartament poate beneficia de un singur loc de parcare, iar beneficiarii sunt obligați să pună un cod QR pe parbrizul mașinii, altfel riscă amenzi între 100 și 200 de lei.

Beneficiarul unui loc de parcare nu are voie să-l închirieze. Mai mult, utilizarea acestuia de către altă persoană este interzisă.​

„În cazul în care se constată această situație, A.C.S. 6 (Administrația Comercială Sector 6 – n. red.) va dispune rezilierea unilaterală a contractului, care va opera de drept, fără nicio notificare prealabilă și fără intervenția instanței de judecată”, se arată în proiect.

Proiectul mai prevede că beneficiarii trebuie să întrețină curățenia locului și să nu depoziteze obiecte sau materiale în parcare. Contractele de ocupare temporară sunt valabile până la data de 31 martie a anului următor și pot fi reînnoite automat. În cazul deteriorării codului QR, beneficiarii trebuie să solicite unul nou, contra cost​.

De asemenea, persoanele cu dizabilități beneficiază de gratuitate pentru locurile de parcare aferente adresei de domiciliu. În cazul acestor persoane, locul de parcare poate fi atribuit inclusiv asistentului personal sau însoțitorului​.

Ocuparea abuzivă a unui loc de parcare sau blocarea accesului poate atrage amenzi între 500 și 2.500 de lei, în funcție de gravitate. Neplata taxelor aferente sau încălcarea regulilor de utilizare poate duce la rezilierea contractului​.

CITEȘTE ȘI: Programul West Side Christmas Market, in weekendul 13-15 decembrie

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.