Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 15 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiriTransport

Sector 6 | Limitatoare de viteză segmentate, montate pe Valea Largă

3
Sector 6 limitatoare de viteză segmentate Valea Largă
Limitatoare de viteză segmentate, pe Valea Largă. Foto: FB/ADPDU Sector 6

Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană (ADPDU) Sector 6 a anunțat că a început montarea de limitatoare de viteză segmentate pe bulevardul Valea Largă, în cadrul unui proiect-pilot ce urmărește reducerea vitezei de deplasare și creșterea siguranței rutiere.

Dispozitivele sunt cunoscute și sub denumirea de speed cushions și se utilizează în mai multe orașe europene pentru calmarea traficului.

Aceste dispozitive sunt diferite de limitatoarele clasice prin faptul că sunt formate din mai multe module separate, între care există spații. Configurația permite vehiculelor de intervenție și, în unele cazuri, autobuzelor să le traverseze cu un impact mai redus asupra deplasării.

Limitatoare de viteză segmentate, pe Valea Largă

Alegerea bulevardului Valea Largă pentru implementarea proiectului are legătură cu caracteristicile noii artere. Fiind un drum modern, cu profil generos, există riscul ca șoferii să circule cu viteze care depășesc limita legală, lucru care duce la un risc mai mare de a avea loc accidente.

Noile limitatoare au rolul de a încuraja respectarea limitei de viteză, de a reduce gravitatea accidentelor și de a spori siguranța în apropiere de trecerile de pietoni și a zonelor cu trafic intens, potrivit ADPDU Sector 6.

În același timp, măsura are ca scop crearea unui trafic mai predictibil pentru toți participanții, inclusiv pentru pietoni și bicicliști.

Proiectul este implementat în apropiere de zonele rezidențiale. În următoarea perioadă, administrația locală va monitoriza efectele asupra traficului și a nivelului de siguranță rutieră. În funcție de rezultate, autoritățile vor decide dacă soluția va fi aplicată și în alte zone din Sectorul 6.

Recent, au fost montate astfel de dispozitive și în alte zone din sector, și anume pe strada Politehnicii, strada Ana Blandiana, strada Orsova, Aleea Parva, Aleea Poiana Mare, Strada Pravăț, strada Topolovăț, strada Târgu Neamț, strada Pădurarilor.

CITEȘTE ȘI Un nou complex educațional, propus pe Strada Victor Brauner din Pallady. Primăria Sectorului 3 cere acordul PMB pentru a cumpăra aproape 1,7 hectare de teren

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.