Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Sector 4 | Proiectul de buget pentru 2023, în dezbatere publică. Mizează pe venituri de 2 ori mai mari ca cele din 2022

230

Proiectul de buget pentru 2023, pentru sectorul 4, este în dezbatere publică pe pagina de internet a Primăriei. Administrația locală mizează pe venituri record, de 3.33 miliarde de lei, de două ori mai mult decât anul trecut. La ultima rectificare bugetară, din decembrie 2022, veniturile totale ale sectorului au fost de 2,3 milioane de lei, cu aproape 800 de milioane mai mult decât previzionaseră la începutul anului.

Și planul de investiții propus pentru acest an de Primăria Sector 4 este unul ambițios, fondurile alocate fiind duble față de 2022, cea mai mare parte a banilor urmând să vină din PNRR.

Pe ce venituri mizează Primăria Sector 4

  • Taxe și impozite – 300.000.000 lei
  • Cote defalcate din impozitul pe venit estimat pentru anul 2023 – 810.000.000 lei
  • Repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate – 151.900.000 lei
  • Repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate, (crese, burse, etc) si pentru învāțāmāntul particular sau confesional acreditat – 41.000.000 lei
  • Subvenții de la diverse ministere- 10.960.000 lei
  • Sume primite in cadrul mecanismului cererilor de rambursare de la diverse programe de finanțare pentru Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti, in perioada 2017-2022 – 75.775.000 lei
  • Sume primite de la Uniunea Europeană in contul plăților efectuate și prefinanțări – 1.940.560.000 lei

Cum se vor cheltui banii

Cheltuielile de funcționare sunt estimate, în referatul ce însoțește proiectul de buget, la valoarea de 1.117.160.000 lei, defalcate astfel:

  • Cheltuieli de personal – 184.051.000 lei;
  • Bunuri şi servici – 686.348.000 lei;
  • Dobânzi – 56.352.000 lei;
  • Fonduri de rezervă – 240.000 lei;
  • Transferuri – 250.000 lei;
  • Alte transferuri – 13.648.000 lei;
  • Asistentă sociala – 71.032.000 lei;
  • Alte cheltuieli – 24.189.000 lei;
  • Rambursări de credite – 81.050.000 lei.

Cei mai mulți bani vor ajunge la bunuri și servicii (62%), cheltuieli de personal (17%), rambursări de credite și dobânzi (12%)

Investiții de 2,3 milioane lei, în 2023

Primăria Sector 4 își propune, în 2023, investiții în valoare totală de 2.385.071.510 lei. Banii vor veni din următoarele surse de finantare

  • Buget Local – 373.647.660 lei
  • Fonduri Guvernamentale – 75.774.200 lei programul coordonat prin Agentia Fondului de Mediu respectiv prin Programul National de Investitii Anghel Saligny
  • PNRR – 1.654.300.000 lei
  • Credite externe – 50.000.000 lei
  • Credite interne – 231.800.000 lei

În lista de investiții, în referatul atașat proiectului de buget sunt menționate: “Edificarea unei stații de metrou la nivel de suprateran situată între Stația de Metrou Berceni și Soseaua de Centură”, continuarea lucrărilor de infrastructură rutieră, modernizarea Sistemului rutier, realizarea lucrărilor de reparații curente, modernizarea și sistematizarea pe orizontalà și verticalā a străzilor din sector, inclusiv amenajarea parcărilor aflate în administrarea Consiliului Local Sector 4 si pentru îndeplinirea procedurilor de expropriere aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Pe 19 decembrie 2022, bugetul de stat pe anul 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial. După această dată, conform Legii 273/2006, administrațiile locale au la dispoziție 15 zile pentru a întocmit bugetul local care se pune, apoi, în dezbatere publică.

(3) Pe baza veniturilor proprii şi a sumelor repartizate potrivit alin. (2), ordonatorii principali de credite, în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale. Locuitorii unităţii administrativ-teritoriale pot depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afişării acestuia.

(4) În 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor prevăzut la alin. (3), proiectul bugetului local, însoţit de raportul ordonatorului principal de credite şi de contestaţiile depuse de locuitori, este supus aprobării autorităţilor deliberative, de către ordonatorii principali de credite.

(5) Autorităţile deliberative, în termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare a proiectului de buget, potrivit alin. (4), se pronunţă asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole, subcapitole, titluri, articole, alineate, după caz, şi pe anexe.

(6) Proiectele de buget prevăzute la art. 1 alin. (2) se aprobă de autorităţile deliberative în termen de maximum 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7) În cazul în care autorităţile deliberative nu aprobă proiectele bugetelor locale în termenul prevăzut la alin. (6), direcţiile generale ale finanţelor publice dispun sistarea alimentării cu cote, respectiv sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi cu transferuri consolidabile, până la aprobarea acestora de către autorităţile deliberative. În această situaţie, din bugetele locale se pot efectua plăţi numai în limita celorlalte venituri încasate.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...