Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Primărie, Știri

Sector 2 | Bani şi festivităţi pentru cuplurile care împlinesc 25, 50 şi 75 de ani de căsătorie

Sector 2 | Bani şi festivităţi pentru cuplurile care împlinesc 25, 50 şi 75 de ani de căsătorie
Bani şi diplome pentru cuplurile care împlinesc 25, 50, 75 de ani de căsătorie, în S2. FOTO: arhivă PS3

Cuplurile din Sectorul 2 care împlinesc 25, 50, 75 de ani de căsătorie vor primi 1000, 1500, respectiv 3000 de lei de la Primărie, dacă un proiect în acest sens va trece de votul consilierilor locali în şedinţa programată pentru luni, 31 martie. În plus, cuplurile îşi vor sărbători nunta de argint, de aur şi de diamant într-o ceremonie anuală şi vor primi diplome.

Soţii trebuie să aniverseze 25, 50 sau 75 de ani de nuntă neîntreruptă. Cel puţin unul dintre soţi trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sectorul 2 de minimum 5 ani. Ambii soţi trebuie să fie în viaţă la momentul solicitării. În plus, nu trebuie să mai fi beneficiat de niciun alt premiu sau ajutor financiar pentru această aniversare, se arată în proiectul de hotărâre.

Doritorii trebuie să depună o cerere tip, copii de pe actele de identitate şi a certificatului de căsătorie şi un extras de cont bancar.

sursa: PHCL

Diplomele şi sumele de bani vor fi oferite în cadrul unor ceremonii festive.

În expunerea de motive pentru acest proiect se arată că „România se confruntă, conform studiilor existente, cu o scădere a natalităţii şi creşterea ratei divorţurilor, iar promovarea stabilităţii în cuplu poate contribui la schimbarea mentalităţilor. Experienţele cuplurilor care aniversează mai mulţi ani de căsătorie pot fi valorificate prin dialog intergeneraţional, în cadrul unor evenimente educative sau culturale. Având în vedere că longevitatea cuplurilor are un rol activ în dezvoltarea comunităţii, atât economic, cât şi social, prin muncă, educarea copiilor şi implicare în viaţa locală, recunoaşterea publică a acestora este un gest de respect din partea autorităţilor locale, subliniind aprecierea pentru contribuţia lor la coeziunea socială”.

CITEŞTE ŞI: Alianța PSD-PNL-AUR din Consiliul General, criticată din interiorul partidului extremist. Claudiu Târziu: „A fost dezamăgitor şi pentru mine” 

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.