Cetățenii și firmele cu datorii mai mici de 40 de lei către bugetul local al Sectorului 2 vor fi șterși de pe lista rău-platnicilor, potrivit unui proiect de hotărâre supus la votul consilierilor locali în ședința de joi, 30 octombrie.
Dacă proiectul va fi aprobat, datoriile restante la data de 31 decembrie 2025, mai mici de 40 de lei, vor fi șterse pentru fiecare contribuabil. Hotărâri similare au fost adoptate și în sectoarele 1, 3 și 5, în anii trecuți.
Ce datorii către bugetul local ar urma să fie șterse
Peste 7.000 contribuabili din Sectorul 2 au datorii mai mici de 40 de lei, dintre care 6.217 sunt persoane fizice și 821 sunt firme. Cumulat, datoriile ajung la peste 86.000 lei.
Valorile sunt estimative și vor suferi schimbări până la 31 decembrie 2025, ca urmare a plăților voluntare, a compensărilor din oficiu sau a recuperării prin executare silită, precizează documentul consultat de Buletin de București.

Notele contabile vor fi întocmite în luna ianuarie 2026 pe baza soldului la 31 decembrie 2025.
Autoritatea locală precizează că, prin anularea datoriilor, se va elimina consumul de resurse pentru sumele mici și se va putea pune accentul pe identificarea marilor datornici.
Costurile pentru executarea silită sunt estimate la 12 lei pentru fiecare procedură, la care se adaugă resursa umană și cheltuielile privind comunicarea cu confirmare de primire, se mai menționează în proiectul de hotărâre. Potrivit autorității locale, aceste costuri nu sunt justificate pentru datorii mai mici de 40 de lei.
Măsuri similare în alte sectoare ale Capitalei
Aceeași măsură a fost adoptată anul trecut și în Sectoare 3 și 5, după cum a relatat Buletin de București aici. Mai mult, consilierii Sectorului 1 au votat, la finalul anului 2024, ștergerea a până la jumătate din restanțele pe care cetățenii le aveau către bugetul local, până la data de 31 august.
Hotărârea adoptată prevedea anularea a 50% din datoria principală, dacă restanța către bugetul local este mai mică de 5.000 de lei, sau a 25% din restanță, dacă datoria este mai mare de 5.000 de lei.
În același timp, se anulau toate penalizările aplicate până la 31 august pentru impozitele neplătite de cetățenii și firmele din Sectorul 1 către bugetul local.
Se estimau că urmează a fi anulate datorii de peste 77 milioane lei. Totuși, estimarea autorității locale a fost prea optimistă.
În final, doar un număr mic dintre datornicii din Sectorul 1 au apelat la această facilitate. Astfel, mai puțin de 2,5% din totalul restanțelor ce puteau fi șterse au ajuns să fie anulate prin cereri ale contribuabililor.
CITEȘTE ȘI: Datorii ale populației către bugetul local anulate în sectoarele 3 și 5. Care este nivelul maxim de anulare