Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 11 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Trei școli ar putea fi extinse și consolidate

139
Sector 1 | Trei școli ar putea fi extinse și consolidate. Proiectul așteaptă să treacă de votul consiliului local | FOTO: Google Maaps / Liceul Tonitza
Sector 1 | Trei școli ar putea fi extinse și consolidate. Proiectul așteaptă să treacă de votul consiliului local | FOTO: Google Maaps / Liceul Tonitza

Trei școli ar putea fi extinse și consolidate, în Sectorul 1, potrivit mai multor proiecte de hotărâre ale consiliului local. Documentele de aprobare ale proiectelor așteaptă să treacă de votul consilierilor locali din ședința de joi, 26 februarie.

Dacă vor fi adoptate cele trei proiecte aferente fiecărei școli, mai multe șantiere ar urma să înceapă la Liceul „Nicolae Tonitza”, la Școala Gimnazială nr. 162 și la Grădinița nr. 97. Acestea vizează lucrări de reabilitare, modernizare, consolidare și extindere cu corpuri noi ale actualelor clădiri.

În cazul Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Capitală, actualul corp principal ar urma să fie demolat parțial pentru a fi reconstruit, iar sala de sport va fi extinsă pe verticală, întrucât actualele clădiri au o vechime de circa 70 de ani. Regimul final de înălțime ar urma să fie P+2E+Er. Etajul din urmă, cel retras, va servi drept sală de mese pentru elevii școlii.

De asemenea, raportul de specialitate atașat proiectului prevede faptul că „Elementele structurale inspectate prezintă degradări și nu se află într-o stare bună. În consecință, se recomandă demolarea corpului principal de școală şi păstrarea unui perete al sălii de sport, urmat de consolidarea acestuia și extinderea întregii clădiri astfel încât regimul final de înălțime să fie P+2E+3Er.” .

Cât despre implicațiile financiare, acestea nu pot fi estimate în prezent, mai arată aceleași documente consultate de reporterii Buletin de București.

CITEȘTE ȘI: REPORTAJ | „Câinele afară, criminalii-n cușcă”. Cum a arătat protestul pentru drepturile animalelor

Școala Gimnazială nr. 162 ar putea fi extinsă pe un teren al OMV Petrom

Școala Gimnazială nr. 162 ar putea fi extinsă pe un teren al OMV Petrom, potrivit unuia dintre proiectele de hotărâre care urmează a fi dezbătut în ședința de săptămâna aceasta. Terenul se află în proprietatea gigantului petrolier încă din anul 1996, potrivit unui certificat de proprietate semnat de ministrul industriilor de la acea vreme.

„În imediata vecinătate a imobilului în care funcționează unitatea de învățământ se află terenul situat în Municipiul București, Calea Giulești nr. 234A, în suprafață de 142 mp, identificat cu numărul cadastral 207615, teren care prezintă interes public pentru extinderea și suplimentarea spaţiilor destinate Şcolii Gimnaziale nr. 162.”, precizează unul dintre referate.

Dacă acest proiect va fi aprobat, Primăria Sectorului 1 va realiza achiziția în urma negocierilor cu reprezentanții companiei. Prețul final va fi dictat de raportul unui expert acreditat din cadrul Agenției Naționale a Evaluatorilor Autorizați (ANEVAR), iar achiziția vine în contextul în care actuala capacitate a unității de învățământ este depășită de cerința educațională din zonă.

CITEȘTE ȘI: Sector 5 | „Parcul Șinei” intră în faza de studiu de fezabilitate. Proiectul așteaptă votul în Consiliul Local

Un imobil, trecut în proprietatea privată a Capitalei

Sediul Grădiniței nr. 97 din Sectorul 1, situat pe Strada Minervei va fi trecut din proprietatea publică în proprietatea privată a Capitalei. Acesta reprezintă un prim pas pregătitor pentru lucrările de renovare și consolidare ce vor avea loc pe actualul amplasament al unității de învățământ.

Dacă va fi aprobat și acest proiect, Consiliul Local al Sectorului 1 îl va abilita pe edilul de sector să ceară tranziția necesară din partea Consiliului General al Municipiului București. Schimbarea este importantă cu atât mai mult cu cât clădirea grădiniței este încadrată cu risc seismic II.

„Astfel ca urmare a încadrării Grădiniței nr. 97, din Strada Minervei, nr. 33 în clasă II de risc seismic de către Expertul tehnic, la nivelul Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti se află în derulare proiectul privind,,Reabilitare, modernizare, consolidare şi extindere cu un corp nou – Grădinița nr. 97, Sediul Minervei, Str, Minervei, nr. 33, Sector 1, București”, în care se impune reabilitarea structurală (consolidarea).” prevede textul proiectului.

CITEȘTE ȘI: Amenzi de 44.000 de lei pentru comercianții și asociațiile de proprietari care nu au deszăpezit trotuarele, în centrul Capitalei

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

pe același subiect

Petiție împotriva scumpirii biletului de metrou. Peste 11.000 de bucureșteni au semnat deja
ArticoleMainTransport

Petiție împotriva scumpirii biletului de metrou. Peste 11.000 de bucureșteni au semnat deja

Mai mult de 11.000 de bucureșteni au semnat o petiție împotriva scumpirii...

Vremea în noaptea de Înviere
ArticoleDiverseMain

Vremea în noaptea de Înviere: mai frig decât în alți ani

Vremea în noaptea de Înviere este mai rece decât în alți ani,...

Piața Miniș ar urma să fie demolată. Motivul: „Relevă un ansamblu eterogen și învechit” | FOTO: Robert Negoiță via FB
ArticoleMainPrimărie

Piața Miniș va fi demolată. Motivul: „Relevă un ansamblu eterogen și învechit”

Piața Miniș va fi demolată, așa cum reiese dintr-un proiect de hotărâre...