Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 7 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | 130 de proiecte civice așteaptă finanțare nerambursabilă de la primărie

84
Sector 1 | 130 de proiecte pentru finanțare nerambursabilă au fost depuse la primărie | FOTO: Primăria Sectorului 1
Sector 1 | 130 de proiecte pentru finanțare nerambursabilă au fost depuse la primărie | FOTO: Primăria Sectorului 1

130 de proiecte civice pentru finanțare nerambursabilă au fost depuse la Primăria Sectorului 1, potrivit unui comunicat al instituției. Cei mai mulți aplicanți sunt asociații și fundații care desfășoară activități non-profit.

Astfel, cele 127 de asociații vor putea beneficia de o finanțare în cuantum de până la 90% din valoarea totală a proiectelor, în limita a 100.000 de lei pentru proiectele cu impact la nivel de cartier. Dacă impactul proiectului se resimte la nivelul întregului sector, pragul finanțat poate crește până la 300.000 de lei.

Cât despre tipul de activități ce pot fi finanțate prin intermediul acestui proiect, sumele vor fi alocate pentru activități educaționale non-formale, conferințe, ateliere, tabere de leadership, festivaluri, spectacole de teatru, expoziții și evenimente muzicale și artistice.

Adițional, cu acești bani pot fi organizate și campionate și competiții sportive (inclusiv pentru copii sau persoane cu dizabilități), precum și proiecte de ecologizare, reciclare creativă, educație climatică și inițiative comunitare care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții în Sectorul 1.

CITEȘTE ȘI: Sector 1 | Cum poţi obţine finanţare nerambursabilă pentru proiecte comunitare. Buget de şapte milioane lei

Șapte milioane de lei au fost alocați pentru proiecte civice

Programul de finanțare nerambursabilă se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice fără scop patrimonial (asociații și fundații). Solicitanții trebuie să asigure o contribuție de minim 10% din valoarea proiectelor, în numerar și/sau în natură, transmite autoritatea locală.

Cinci milioane lei sunt alocate pentru proiecte de interes general, la nivelul întregului sector. Fiecare domeniu este finanțat cu câte un milion lei. Cele cinci domenii sunt: Tineret, Sport, Cultură, Mediu, Educație și Învățământ.

Suma minimă alocată unui proiect este de 10.000 lei, iar cea maximă de 300.000 lei.

Alte două milioane lei sunt alocate pentru proiecte de interes local, care sprijină diverse comunităţi dintr-un anumit cartier.

În acest caz, valoarea finanțării pentru fiecare proiect este cuprinsă între 10.000 lei și 100.000 lei (suma maximă alocată pentru un cartier).

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan despre Cătălin Drulă: „Are profil de primar al Capitalei”. Cei doi s-au întâlnit la Cotroceni

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

pe același subiect