Impozitul pentru autoturismele hibride va crește în București, deoarece Primăria Capitalei vrea să renunțe la reducerea de 95% care a fost aplicată în anul 2025.
În schimb, proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale pentru anul 2026 prevede că reducerea va fi de numai 30% din impozitul stabilit pentru vehiculele cu motoare termice.
„Începând cu anul 2026, în cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de C02 mai mid sau egale cu 50g/km, impozitul se reduce cu 30%”, se arată în documentul pus în dezbatere publică.
În aceste condiții, impozitul pentru autoturisme hibride va varia, anul viitor, între 16 lei și 76 de lei, în funcție de capacitatea cilindrică.
Impozitul pentru hibride crește. Mai rămâne avantajul parcării gratuite în București
Totuși, deținătorii unor astfel de autovehicule mai rămân cu un avantaj important: pot parca gratuit pe locurile de parcare ale Primăriei Capitalei (cele cu albastru).
Astfel, de gratuitate la parcare în parcajele publice beneficiază și autovehiculele electrice. Scutirea la plată nu este acordată automat.
În ambele situații, proprietarii de autovehicule electrice sau hibride trebuie să le înregistreze în Registrul informatic al autoturismelor electrice și hibride, ținut de Compania Municipală Parking București S.A.
Înregistrarea se realizează în baza cererii formulate de către posesorii autoturismelor. Identificarea autoturismelor care beneficiază de gratuitate se va efectua de către operatorul serviciului public, la momentul verificării autoturismelor parcate şi pe baza înregistrărilor efectuate în sistemul electronic.
Excepţie fac autoturismele electrice şi hibride utilizate pentru activităţile de transport alternativ intermediate prin platforme digitale, cele utilizate în baza unui sistem de partajare a autoturismelor intermediat prin platforme digitale, precum şi cele care, prin colantare sau dispozitive audio-video, afişează mesaje publicitare. Toate acestea au obligaţia de a achita tariful de parcare.
CITEȘTE ȘI: Avantaje pentru autovehicule hibride în București: parcare gratuită și impozit redus cu 95%