Capitala României era epicentrul național al „Epocii de Aur”, în urmă cu 35 de ani. Curentul electric cu porția, frigul din apartamente iarna, cozile de la Alimentara și PECO, mijloacele de transport în comun rare şi supra aglomerate, lipsa presiunii la gazul metan de la aragaz și demolările care erau în toi făceau parte din tabloul zilnic al unui oraș „gri” și la propriu și la figurat.
O fereastră către această perioadă de tristă amintire a fost zugrăvită în paginile unui jurnal intim scris între 1985 și 1989 de arhitectul Gheorghe Leahu, cunoscut drept „părintele” magazinului Unirea.
Cum arătau sărbătorile în Bucureștiul comunist. File de jurnal
Spre deosebire de inginerul Gheorghe Ursu, ale cărui însemnări au fost descoperite de colegii săi de birou care l-au turnat la Securitate, fapt ce a dus în scurt timp la moartea sa, arhitectul Leahu a avut şansa să-şi publice gândurile, după 1989, la editura Fundației Academia Civică.
„Într-o zi oarecare zi de octombrie a anului 1985, disperat că nu puteam să-mi exprim nicăieri revolta, am început acest jurnal secret, în care am încercat să consemnez cum era mutilat Bucureştiul şi traiul zilnic al românilor şi al familiei mele. […]
Lucrând ca arhitect cu mari răspunderi profesionale, în mijlocul focarului în care se construia noul Centru, am fost martor al paranoicelor şi inconsecventelor indicaţii date permanent de dictator nouă, arhitecţilor şi specialiştilor în proiectare şi miilor de construtori aduşi din toată ţara. […]
Trăiam într-o umilință tot mai degradantă și într-o duplicitate în care ne cenzuram până și gândurile, de teama organelor de partid și ale securității ce-și răspândiseră pretutindeni filatorii și turnătorii ”, scrie Gheorghe Leahu în prefaţa „1985-1989 Arhitect în «Epoca de Aur»”.
CITEȘTE ȘI Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
Așadar, însemnările arhitectului surprind o imagine, pe alocuri de-a dreptul șocantă, a unei Capitale în care s-au demolat 450 de hectare de cartiere de locuințe, clădiri de instituții și 23 de biserici.
Din jurnalul său, redacția BdB a selectat doar zilele prin care putem vedea cum arătau sărbătorile de iarnă în Bucureștiul comunist.
21 Decembrie 1989: S-a tras în copii, unul a căzut chiar acolo
VICTORIE! LIBERTATE! ROMÂNIA LIBERĂ, CEAUȘESCU DAT JOS DE PE TRON,
OLE, OLE, OLE, CEAUȘESCU NU MAI E!
JOS DICTATORUL! JOS CIZMARUL!
ȘI VOI AVEȚI COPII!
ȘI NOI AVEM COPII!
VENIȚI CU NOI!
ARMATA E CU NOI!
NU SUNTEM FASCIȘTI! – acestea au fost lozincile pe care le-am răcnit și noi alături de mii de piepturi de români (și am scandat adeseori „TIMIȘOARA”) în zilele fierbinți de 21 decembrie, 22, 23, 24, 25 și 26 decembrie.
El, marele criminal, pe 21 decembrie, sigur pe putere, pe mecanismul pe care-l credea invulnerabil al asupritorului, el, aflând de nemulțumirile de la Timișoara, unde se pare că au căzut un prim grup de 4.600!! de români nevinovați, el, crezând că va putea frânge voința poporului român a organizat un mare miting în Piața Palatului, la ora 11,00, cu participarea organizată a o sută de mii de oameni.
Știindu-și metodele de asuprire sigure, a transmis în direct ultimul (fără s-o bănuiască!) său miting-prohod. Ascultam transmisia cu sufletul la gură, indignați, la mârșăvia organizată și priveam la toate televizoarele de calculator din institut, câte 15-30 de oameni la fiecare aparat.
Începe suita de lingăi care-l proslăvesc cu epitete nerușinate întâi pe el, apoi pe ea, după ritualul știut.
În tăcerea uriașă a mulțimii ia cuvântul „marele geniu al Carpaților”, „cel mai iubit fiu”, Nicolae Ceaușescu și după prima frază… huiduielile și fluierăturile a 100.000 de oameni transmise la radio și TV îi acoperă glasul.
Rumoare, stupoare, uluire, pauză neașteptată și mitingul se reia; bâiguind, înfricoșat, el, tiranul, începe să răstoarne promisiuni: mărirea pensiilor, mărirea alocațiilor pentru copii și alte gogorițe.
Mitingul organizat chiar de el degenerează într-o uriașă huiduială, se rup pe loc lozincile, se calcă în picioare portretele, mulțimea în delir declanșează scânteia răsturnării lui Ceaușescu de la putere. JOS CEAUȘESCU!!!
Sub impresia formidabilă a mitingului ratat, pe la cinci după masă, Vivi, Dan (n.r. – soția și fiul) și eu ne ducem în Piața Universității. Nu rezistăm.
Zeci de mii de studenți tineri, muncitori, oameni în vârstă umplu bulevardul cu uriașe urlete dezaprobatoare la adresa dictaturii.
Scandăm în tunet de voci toate lozincile pomenite la început.
Mii de lumânări aprinse în memoria morților Timișoarei, pe zidurile Universității apar lozinci nerostite altădată nici în gând:
JOS CĂLĂUL CEAUȘESCU
HITLER – STALIN – CEAUȘESCU
JOS CIZMARUL etc., etc.
În fața tinerilor, zid de scutieri – securiști – îi vedeam uluiți pentru prima dată, cu uniforma de antiterorist, cu căști, cu scuturi, bastoane de cauciuc și cu pistoale mitralieră. Tancuri cu motoare în funcțiune flanchează statuile din Piața Universității.
Pe bucăți de cearceaf apar lozinci noi ce despică valurile mulțimii în reluarea frenetică a lozincii scrise, din zeci de mii de piepturi. Lângă stația de metrou spre Colțea întâlnim o pată de sânge de român înconjurată de sute de lumânări aprinse. S-a tras în copii, unul a căzut chiar acolo. Se întunecă, noaptea cuprinde orașul, o mare de luminițe joacă pe fețele tinerilor dornici de libertate din România.
Vin tunuri cu apă, într-o dezlănțuire de o forță extraordinară tinerii aceștia de 16-20 de ani se aruncă asupra cisternelor în viteză, se urcă pe ele, pietroaie bubuie trântite cu forță în tabla groasă a cistemelor. Se retrag în viteză toate, așa cum au venit, aruncând jeturi de apă dezordonate spre parterul magazinelor pe care-l spală în șuvoaie de apă.
Începe să se tragă de avertisment cu cartușe trasoare care zboară pe deasupra capetelor noastre. Pe la ora 20,00, alte mari grupuri năvălesc entuziasmați de victorie și îndrăzneală în piață.
Ne întâlnim cu Marta Damian, Ernest Mașek, Șerban Georgescu de la Atelierul 1 cu soția. Furișat, cu gulerul ridicat, îl observ pe tov. Croitoru, secretar cu probleme de cultură ale partidului pe municipiul București. Ce dracu căuta acolo?
Pe la 22 ne retragem. Seara târziu și noaptea se aud împușcături aducătoare de moarte, cad zeci de tineri cu pieptul gol, secerați de trupele de securitate.
Serialul „Sărbătorile în Bucureștiul comunist” continuă în zilele următoare și cu alte consemnări ale arhitectului Gheorghe Leahu.
CITEȘTE ȘI Sărbătorile în Bucureștiul comunist | 20 Decembrie: „Lumea știe ce trăim noi acum?”
Comments are closed.