Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 14 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

S. Cîmpeanu: E posibil ca toți elevii din București să se întoarcă la școală marți. Mâine se va reanaliza procedura de intrare în scenariul verde

242

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a făcut, cu puțin timp în urmă, câteva precizări privind reintrarea școlilor în scenariul verde. Ministrul a scris pe pagina sa de Facebook că mâine, 17 mai, va solicita modificarea ordinului comun care reglementează modul în care aplică scenariile în unitățile de învățământ, în sensul în care imediat ce într-o localitate rata de incidență scade sub 1, elevii să se întoarcă fizic, în bănci. Până acum, decizia era luată în fiecare zi de vineri, cu aplicabilitate din următoarea zi de luni.

Conform ordinului comun al ministrului educației și ministrului sănătății, școlile funcționează toată săptămâna luând ca referință rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente (Art. 2, alin. 3)Constatând că un număr important de localități sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuțiilor cu ministrul sănătății, apreciind înțelegerea Ministerului Sănătății pentru importanța școlii, luni, 17 mai vom iniția modificarea Art 2, alin. 3 al ordinului comun de ministru Educație-Sănătate, în sensul în care referința să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie. Toate celelalte prevederi cunoscute rămân în vigoare. În acest fel, prezența fizică nediferențiată în școli s-ar putea face încă de a doua zi după înregistrarea unei rate de infectare mai mică de 1 la mie, pe baza acordului între ISJ/ISMB și DSP, prin hotărâre a CJSU/CMBSU. Ne dorim ca ordinul comun de modificare să fie semnat și publicat în Monitorul Oficial în cursul zilei de mâine, 17 mai, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la școala. Insistăm în continuare pe respectarea riguroasa a măsurilor de protecție sanitară în interiorul școlilor., a scris Sorin Cîmpeanu, pe Facebook.

Rata de incidență în București a ajuns, astăzi, la 1 iar mâine, cel mai probabil va fi subunitară. Astfel, dacă decizia ministrului va intra în vigoare în cursul zile de mâine, de marți, 18 mai, toți elevii din București se vor putea întoarce, fizic, la școală.

sursa foto cover facebook Sorin Mihai Cîmpeanu

Autor

pe același subiect

Vreme caldă dar instabilă, la București, săptămâna viitoare. FOTO: Deniz Garguli
ArticoleȘtiri

Vreme caldă dar instabilă, la București, săptămâna viitoare

Meteorologii anunță vreme caldă, dar instabilă, în Capitală săptămâna viitoare. Maximele termice...

Încep înscrierile la Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, la Muzeul Satului. Programul se desfășoară în luna iulie. FOTO: Muzeul Satului
ArticoleȘtiri

Încep înscrierile în Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, de la Muzeul Satului. Programul se desfășoară în luna iulie

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a dat startul înscrieilor la Tabăra...

Autobuzele liniilor 162 și 163 circulă pe trasee modificate. FOTO: STB
ArticoleȘtiriTransport

Autobuzele liniilor 162 și 163 circulă pe trasee modificate. Traficul este restricționat pe pe Strada George Mihai Zamfirescu

Restricționarea traficului rutier pe Strada George Mihai Zamfirescu, în zilele de 12.06 și...

Apa Nova întrerupe furnizarea apei reci, în mai multe zone, din Capitală. Ce străzi sunt afectate. FOTO: Apa Nova
ArticoleȘtiri

Apa Nova întrerupe furnizarea apei reci, în mai multe zone, din Capitală. Ce străzi sunt afectate

Furnizarea apei reci de la Apa Nova se întrerupe pentru lucrări de modernizare și...