Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 18 July 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseȘtiri

UPDATE: Cod portocaliu pentru noaptea de marți spre miercuri. A fost emis un mesaj RO-Alert

154
Cod portocaliu avertizare nowcasting Ilfov Cod portocaliu de ploi torențiale și grindină, în Ilfov. Cod galben în București
Cod portocaliu de ploi torențiale și grindină, în Ilfov. Cod galben în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting de cod portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii, valabil pentru mai multe localități din județul Ilfov. Totodată, meteorologii au emis și o avertizare de cod galben, inclusiv pentru București.

UPDATE 00:27: În ultima oră, s-au acumulat cantități de apă de 25…40 l/mp; intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm).

UPDATE 00:00: Până la ora 23:30, la nivelul București-Ilfov, s-au preluat 500 de solicitări, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase. Alte 400 de solicitări, primite prin numărul de urgență 112, sunt preluate.

Cele mai multe situații, pentru care se intervine, sunt cele generate de copacii căzuți pe carosabil sau autoturisme, care blochează și traficul rutier, potrivit ISU.

UPDATE 23:15: Meteorolgii au emis un nou cod portocaliu de vijelii pentru București, valabil până la ora 00.30.


UPDATE: A fost emis un mesaj RO-Alert, avertizarea fiind valabilă până la ora 21:15. „Avertizare meteo – averse torențiale ce vor acumula 20-25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (70-80 km/h), grindină (1-3 cm). Perioada de manifestare: 30.06.2026, între 20:15 – 21:15. Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție!”


A fost emisă și o avertizare pentru Municipiul București. Pentru Capitală este valabil un cod galben de averse torențiale și vijelii, în această seară, în intervalul 19:30 – 20.30.

Avertizările vin pe fondul temperaturilor ridicate din ultimele zile, când aproape toată țara se află sub cod roșu de caniculă.

CITEȘTE ȘI Lista punctelor de prim ajutor din București. Unde pot merge cei care acuză stări de rău din cauza caniculei

Ploi torențiale și grindină în mai multe localități din Ilfov: ANM a emis cod galben și cod portocaliu

Codul galben este valabil pentru următoarele localități din județul Ilfov: Buftea, Brănești, Cernica, Periș, Gruiu, Balotești, Afumați, Glina, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Mogoșoaia, Găneasa, Berceni, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Nuci, Corbeanca, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu, Popești-Leordeni.

Avertizarea este valabilă în această seară, pe 30 iunie, în intervalul orar 19:15 – 20:30. Meteorologii de la ANM au anunțat local averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h, vijelie, izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm).

De asemenea, avertizarea mai este valabilă și pentru mai multe localități din județul Ialomița, Călărași și Giurgiu.

Foto: ANM

În Municipiul București se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze de 50…60 km/h, vijelie, averse torențiale care vor acumula 15…25 l/mp, descărcări electrice, izolat grindină de mici dimensiuni (1…2 cm).

Foto: ANM

ANM a emis și un cod portocaliu de averse torențiale și vijelii, valabil în județele Ilfov, Călărași, Buzău, Prahova și Ialomița, valabil în intervalul 19:20 – 20:30.

În Ilfov, avertizarea vizează localitățile Brănești, Cernica, Gruiu, Afumați, Glina, Moara Vlăsiei, Găneasa, Ștefăneștii de Jos, Tunari, Nuci, Grădiștea, Petrăchioaia, Dascălu.

Pentru zonele vizate, ANM anunță vijelie cu viteze de 70…90 km/h, averse torențiale care vor acumula 20…30 l/mp, grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm), frecvente descărcări electrice.

Foto: A

CITEȘTE ȘI Aproape 300 de adăposturi climatice vor fi disponibile în București, de miercuri. Instituții publice și farmacii, deschise gratuit pentru trecători

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.