Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri, Transport

Restricții de trafic pe DN1, timp de o lună. Se circulă pe o singură bandă

Restricții de trafic pe DN1, timp de o lună. Se circulă pe o singură bandă
Restricții de circulație pe Autostrada A0, timp de trei zile. FOTO: CNAIR

Noi restricții de trafic sunt instituite pe DN1, sensul de mers dinspre Brașov către Ploiești. De asemenea, începând cu data de 18 mai, vor fi impuse restricții de trafic și pe banda nr. 1 a sensului de mers Ploiești către Brașov, pe DN1.

Pe sensul de mers Brașov către Ploiești, restricțiile sunt în vigoare din data de 13 mai. Ambele măsuri, instituite pentru măsuri de reparații, vor fi ridicate pe dată de 14 iunie 2026.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române „începând din 13 mai, traficul rutier este restricționat pe prima bandă a DN1, sensul de mers dinspre Brașov către Ploiești, pe tronsonul kilometric 99 – 99+550 de metri, pe raza localității Bănești, județul Prahova, pentru a permite efectuarea unor lucrări de refacere și consolidare a părții carosabile.”

De asemenea, începând cu data de 18 mai, vor fi impuse restricții de trafic și pe banda nr. 1 a sensului de mers Ploiești către Brașov, pe DN1, pentru refacerea rigolei de scurgere a apelor pluviale.

CITEȘTE ȘI: Sute de proprietari din Sectorul 1 au fost somați pentru înlăturarea ambroziei

Restricții de trafic pe Autostrada de centură A0, timp de o săptămână

CNAIR instituie restricții de circulație pe Autostrada de centură A0. Măsură este în vigoare în perioada 14.05.2026 (ora 08:30) – 20.05.2026 (ora 23:30).

Restricțiile de circulație de pe Autostrada de Centură a Capitalei- A0 se instituie pe Calea 1, sensul de deplasare spre A1 Pitești – banda 1, în zona km 74+876.

CNAIR precizează că măsura este necesară pentru lucrări de reparații la partea carosabilă, la pasajul care supratraversează DN5, pe banda marginală a autostrăzii:

  • frezarea sistemului rutier;
  • refacerea hidroizolației;
  • așternerea mixturilor asfaltice

Circulația se va desfăsura, în această perioadă, pe banda alăturată zonei mediane (banda 2) și pe banda de decelerare a autostrăzii.

CITEȘTE ȘI: Restructurarea STB a fost aprobată de CGMB. Directorul companiei despre cei concediați: „Ne așteptăm la multe procese, cu o valoare destul de mare”

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.