Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieMain

Camerele de detenție din școlile şi liceele Capitalei | Reprezentanții elevilor din București: „Impactul psihologic nu va fi unul bun”

281
Camerele de detenție din școlile şi liceele Capitalei | Reprezentanții elevilor din București: “Impactul psihologic nu va fi unul bun”
Camerele de detenție din școlile şi liceele Capitalei FOTO: Elementor AI

Camerele de detenție, oficializate de noul statut al elevilor transmis săptămâna aceasta spre publicare în Monitorul Oficial, care prevede că „în cazul elevilor care în timpul orelor manifestă comportamente care afectează desfășurarea acestora, cadrul didactic poate decide ca aceștia să-și desfășoare activitatea în școală, în timpul orei respective, într-un alt spațiu”. 

UPDATE 12 august: Statutul Elevului a fost publicat în Monitorul Oficial

Statutul Elevului, care prevede și noile săli de detenție pentru cei care deranjează orele, a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul Ministrului Educației nr. 5.707 din 1 august 2024.

Anterior, ministrul Educației menționa că „posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfășoare activități în alt spațiu din școală, dacă deranjează ora, este o opțiune, nu este o obligație.”

În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei școli, iar la elaborarea acestui regulament participă și reprezentanții părinților, ai elevilor și ai sindicatelor.

Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluții, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă.

De asemenea, potrivit actului normativ „cadrul didactic poate lua această decizie doar pentru propria oră de curs. Pentru respectiva oră, elevului nu i se consemnează absență”, a scris Ligia Deca.


Reprezentanții Ministerului Educației menționează că sunt obligatorii supravegherea elevului de către un alt cadru didactic sau didactic auxiliar și informarea părinților.

Buletin de Bucureşti a luat legătura cu reprezentanţii celor doua forme de reprezentare a elevilor de pe raza Capitalei: Consiliului Municipal al Elevilor București, aflat în subordinea Consiliului Naţional al Elevilor (structură înfiinţată de Ministerul Educaţiei în 1991) şi Asociația Elevilor din București-Ilfov (AEBI).

CITEȘTE ȘI: „Camerele de detenție” pentru elevi, aprobate de Ministerul Educației. Ce sunt și cum vor funcționa

Camerele de detenție și ideea de școli transformate în închisori

Contactați de Buletin de București, reprezentanții Consiliului Municipal al Elevilor București afirmă că soluția ar trebui să vizeze strict problema elevilor care deranjează orele de curs.  

Soluția ar trebui să abordeze problema elevilor care deranjează orele de curs și sunt dați afară din clasă.

Termenul de «cameră de detenție» nu este folosit foarte bine în acest context, fiind o soluție pentru a rezolva problema menționată mai sus”, a explicat președintele Consiliului Municipal al Elevilor București (CMEB), Alex-Daniel Mutuligă.

De cealaltă parte, reprezentanții Asociației Elevilor din București-Ilfov (AEBI) transmit că au fost ignorați de către Ministerul Educației.

Într-un răspuns pentru Buletin de București, președintele asociației, Maria Mogoșeanu, transmite că propunerile acestora privind noul statut al elevilor au fost ignorate. 

Deși noi, Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), am colaborat alături de celelalte Asociații de Elevi din România, dar și de Salvați Copiii, în crearea propunerii de Statut al Elevului 2.0, depus chiar de două ori la Ministerul Educației (…) nu am fost vreodată consultați de către Ministerul Educației în conceperea noului proiect.

Cu toate acestea, președintele AEBI a adăugat faptul că „mai mult decât atât, impactul psihologic nu va fi unul bun, (…) mulți oameni s-au gândit instant la ideea de școli transformate în închisori, iar acesta va deveni pentru elevi încă un motiv pentru care vor veni la școală din obligație.

CITEŞTE ŞI „Statutul Elevilor 2.0”: Asociația Elevilor din București-Ilfov cere mai multe drepturi

Controversa telefoanelor „confiscate” 

În ziua publicării variantei finale a noului statut al elevului, Ministerul Educației a transmis public că nerespectarea interdicţiei privind utilizarea telefoanelor în timpul orelor de curs fără acordul profesorului poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ, în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți sau elevii majori, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. 

În acest context, președintele AEBI Maria Mogoșeanu, susține că „din păcate, în prezent telefonul a devenit indispensabil pentru toata lumea, așadar confiscarea pentru o zi intreaga nu poate fi o soluție cu care elevii, sau părinții care ar trebui sa plece de la serviciu spre școală sa ridice mobilul, ar fi de acord”.

De asemenea, reprezentanta AEBI a punctat faptul că nu se vor vedea îmbunătățiri asupra calității educației prin aceste măsuri: “nu fac altceva decât să afecteze psihic elevii și cu siguranță nu va deveni mai bună dacă elevii reprezentanți nu sunt consultați pe baza măsurilor propuse”.

„Ne exprimăm din nou tristețea și ne dorim poate măcar pe viitor sa fim consultați, iar propunerile sa fie unele cu adevărat folositoare pentru binele educației!”, a tramis AEBI pentru BdB.

Redacția Buletin de București a contactat reprezentanții Consiliul Național al Elevilor în vederea obținerii unui punct de vedere referitor la noul statut  al elevului însă până la data publicării materialului aceștia nu au răspuns la solicitările transmise.

Camerele de detenție, o istorie sinuoasă

Statutul Elevului a fost publicat cu mai bine de 7 ani în urmă, în Monitorul Oficial, prin ordin de ministru al Educației. Ca urmare a intenției Executivului de modificare, Asociația Elevilor din București și Ilfov a depus in februarie o versiune proprie a statutului elevului, prin care erau solicitate mai multe drepturi. 

Printre acestea se numără protecția și respectarea confidențialității elevilor care sesizează abuzuri în școli, asigurarea resurselor necesare, inclusiv cele destinate învățării online, accesul nediscriminatoriu la o educație de calitate sau dreptul la odihnă și vacanță.
De asemenea, potrivit celui mai recent raport al Consiliului Municipal al Elevilor București(CMEB), 37,6% elevi, respectiv 36,4% profesori nu știu de existența acestui act normativ.

Reporter: Alexandru Stan

*Grafică realizată de generatorul Elementor AI, un program de inteligență artificială care creează imagini din texte cu descrieri.

CITEŞTI ŞI: Robert Negoiţă la DNA, în legătură cu o autorizaţie de construcţie

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Programul de lucru cu publicul la Birourile de Evidență a Persoanelor, până pe 8 decembrie. PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Programul Birourilor de Evidență a Persoanelor până pe 8 decembrie

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Sector 3 anunță că, în perioada...

Devino observator la alegeri
ArticoleMainPolitic

Vrei ca votul tău să nu fie furat? Devino observator la alegeri

Observatorii din secțiile de votare reprezintă o garanție că votul se desfășoară...

Cod galben de vânt, în Capitală.
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Cod galben de vânt în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt, pentru...

Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă un mandat. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticoleMainPrimărie

Sector 5 | Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar încă un mandat. Al doilea viceprimar a fost înlocuit

Mircea-Horațiu Nicolaidis rămâne viceprimar al Sectorului 5 pentru încă un mandat. Consiliul...