Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 11 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainReportaj

REPORTAJ | Un oraș şi două lumi. Cum s-a reflectat ziua votului în Pieţele Dorobanţi şi Rahova: „E perfect. Iubim Bucureștiul”

222
Un oraș şi două lumi. Cum s-a reflectat ziua votului în Pieţele Dorobanţi şi Rahova: „E perfect. Iubim Bucureștiul”
Un oraș şi două lumi. Cum s-a reflectat ziua votului în Pieţele Dorobanţi şi Rahova: „E perfect. Iubim Bucureștiul”. FOTO: Cătălin Anghel-Dimache

Cum se reflectă ziua votului la referendum în două piețe contrastante din Capitală. Am vorbit cu câțiva oameni din „dichisita” piață Dorobanți și „populara” piață Rahova. Toți bucureştenii cu care am stat de vorbă au spus că vor merge categoric sau au mers deja la vot, însă cunoștințele lor legate de însemnătatea scrutinelor de astăzi diferă considerabil de la un loc la altul.

Bucureștenii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, de către primarul general Nicușor Dan. Edilul proaspăt reales le cere locuitorilor din Capitală să spună dacă sunt de acord cu două modificări majore: autorizațiile de construire să fie emise doar de către Primăria Generală și dacă bugetele primăriilor de sector să fie decise de către Consiliul General al Municipiului București (CGMB).

CITEȘTE ȘI: Referendum București | Primarul general spune că vrea ca orașul să devină „ordonat și guvernabil”

Între „iubim Bucureștiul” și obișnuita apatie

Am ajuns în ziua votului în aşa numita piață a oamenilor înstăriți din Capitală în jurul orei 10:00, însă am găsit acolo doar câteva produse alimentare pe cele câteva tarabe la care serveau atât imigranți, vreo doi băieți din Sri Lanka, cât și câteva femei din Ilfov.

Toți ochii din mica hală goală în care mă aflam erau fixați pe mine și se uitau nedumeriți când am început să cer păreri despre referendumul din București. Vizibil neinteresate, cele două doamne de la tejgheaua cu produse lactate mi-au spus că nu vor vota la referendum, pentru că au domiciliul în județul Ilfov, însă vor vota la prezidențiale, pentru că „vrem un viitor pentru copiii noștri”.

Am vrut să aflu de la băieții din Sri Lanka cum văd ei situația în care se află Capitala în prezent și cum ar vota la referendum dacă ar putea. Le-am explicat că, în mare parte, bucureștenii votează astăzi felul în care se vor împărți banii între aleșii locali și modul în care se va construi în oraș.

„E perfect. Iubim Bucureștiul”, mi-a răspuns unul dintre ei, evitând totuși întrebarea legată de cum ar vota dacă ar putea.

În timp ce srilankezii îmi povesteau cât de tare iubesc orașul în care au venit în căutarea unei vieți mai bune, monotonia locului este spartă de o doamnă trecută de prima tinereţe, „împodobită” în acord cu standardele zonei Dorobanți. Am aflat ulterior că a venit in Piaţa Dorobanţi nu pentru a-și face cumpărăturile, ci în căutarea unei scurtături.

Aproape și-a dat ochii peste cap după ce m-am prezentat și i-am explicat motivul pentru care am abordat-o. Mi-a spus că o să voteze, că așa e normal, dar nu reprezintă o prioritate pentru ea.

„Da, o să votez mai pe seară, dacă mai am timp, că trebuie. Am votat aproape de fiecare dată. O să votez «da», dar acum nu știu, probabil n-o să se schimbe nimic”, mi-a spus, în treacăt, femeia.

Pe același ton, un alt cetățean, aflat la ieșirea din piață de pe strada Locotenent Aviator Radu Beller, mi-a spus că a votat deja la referendum, dar a refuzat să-și spună părerea despre întrebările la care a trebuit să răspundă cu „Da” și „Nu”.

„Ce să… . Am fost, am fost de dimineață cu soția. M-au întrebat și la președinte, și la referendum, am votat la amândouă. Dar nu știu ce o să fie mai departe, referendumuri au avut toți. După ce se văd cu voturile, își văd acolo de ale lor între ei, știți cum e”.

CITEȘTE ȘI: Incidente electorale în București. De la scandal cu Ceaușescu în fața secției unde a votat Iohannis, până la votul filmat al Dianei Șoșoacă

Ziua votului. „Care-i treaba cu referendumul ăsta?”

În piața „populară” din modestul cartier Rahova, din sud-vestul Capitalei, lucrurile sunt în antiteză. Deși am ajuns acolo aproape de ora prânzului, erau considerabil mai mulți oameni decât în piața dichisită din vestitul cartier Dorobanți. Cu toate astea, oamenii erau aproape tragic de neinformați cu privire la scrutinul de astăzi.

„Două la 5 lei, băiatu’”, mi-a spus unul dintre bărbații care vindeau diferite produse la prima tarabă pe lângă care am trecut atunci când am intrat în piață. „Ai cumva o țigară?”, m-a întrebat când a văzut că nu intenționez să cumpăr din nucile pe care le avea strânse pe tarabă.

Am profitat de ocazie și l-am întrebat de votul la referendum. Mi-a spus că nu a votat încă, dar o va face când își termină programul de muncă. Întrebat cum va vota, mi-a dat de înțeles că nu cunoaște exact cele două teme importante din întrebările referendumului.

„Mă duc diseară, ajung acolo și văd eu. Nu știu nici la prezidențiale pe cine votez, dar mă decid când ajung. Nu știu”, a spus bărbatul, în drum spre ieșire.

„Care e treaba cu referendumul ăsta?”, m-a întrebat un bărbat aflat undeva în jurul vârstei de 70 de ani, care vindea miere la tejgheaua de lângă.

De nevoie, i-am explicat cele două teme. Nu a fost de acord cu ideea ca Primăria Generală să aibă mai multă putere.

„Nu. Nu sunt de acord. Să rămână fiecare cu sectorul lui”, a răspuns.

La ieșire, două femei de la curățenie discutau aprins despre alegerile prezidențiale. Mai exact, despre cum unul dintre candidați „vrea să dea lege să fie bărbat cu bărbat și femeie cu femeie”. Erau vizibil indignate și total de acord una cu cealaltă.

Când le-am întrebat despre referendum, mi-au dat de înțeles că au auzit de existența lui, însă nu păreau să înțeleagă neapărat ce presupune.

„Da, am votat pentru primari, sigur. Pentru primari votez mereu. Dar președintele e feblețea mea” , mi-a spus una dintre ele, care voia neapărat să-i spun „ce președinte votează tinerii ăștia”.

Am fost ezitant să răspund în vreun fel, pentru că nici eu nu apucasem să votez la ora aceea. Mai ales că nici în Piaţa Dorobanţi şi nici în Piaţa Rahova nu mi-a ieşit în cale vreo gogoşerie deschisă.

CITEŞTE ŞI: Cum votezi la referendumul local când ai viză de flotant. Probleme la o secție din Sectorul 5

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.