Vă salut din sufrageria comunistă! Aici vremea a fost mohorâtă, dar colțul „nostalgiei” cu nechezol și țigări Kent a fost la datorie, ca parte a unui muzeu mobil, în Piața Revoluției. Nu a lipsit nici bibeloul cu peștele amplasat strategic pe televizorul din epoca de aur.
Nu știam unde să mai ies din casă, dar iată că nu am dat greș cu muzeul mobil organizat cu ocazia Grădinii Întâlnirilor. Aici am găsit mai multe exponate cu care părinții mei au crescut, iar bunicii mei au trăit. De la telefonul cu cuplaj, covorul țesut și fotoliile din vremea respectivă, le găsești pe toate aici inclusiv azi.
Am rămas impresionat de tactul cu care fiecare obiect era așezat. Până și tabloul cu flori, aparent banal, fusese pregătit cu o atenție minuțioasă pentru a completa de minune peisajul. Nostalgie sau nu, poate că în Piața Revoluției am putut vedea cea mai chic sufragerie optzecistă din Capitală.
Până și literatura „de sertar” de pe masă a fost aleasă cu mare grijă. Aici am găsit unul dintre volumele lui Marin Preda din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”. Alegerea pare aparent întâmplătoare, dar ghizii de la fața locului mi-au povestit că acesta este printre puținele romane care au scăpat de cenzura comunistă.
În rând cu acesta ar mai fi și romanul „Iona” al lui Marin Sorescu, care însă nu a sosit astăzi cu expoziția. Cine se gândea că unul dintre romanele de la bac ar putea avea vreodată legătură cu regimul lui Nicolae Ceaușescu!?
Sufrageria comunistă: de la cuplaj la afacerea casetelor video
Expoziția, concentrată pe reproducerea a două camere de apartament comunist, a avut și mai multe panouri de ghidaj. Printre capitolele definitorii se află și „cuplajul”, care vă va vorbi despre cum îți puteau fi ascultate convorbirile de la telefon înainte de Revoluția din 1989.
Asortat cu un telefon cu disc, de pe panoul de afișaj am aflat că mai multe familii se cuplau la același post telefonic, din cauză că instalarea liniilor telefonice dura foarte mult. Dacă vecinul vorbea, trebuia să îl aștepți să termine ca să poți suna, dar dacă nu spuneai nimic, puteai să îi asculți liniștit „secretele” de la telefon.
În orice caz, intimitatea convorbirilor nu era niciodată garantată, pentru că dacă nu erai prea plăcut de sistem, Securitatea intra pe fir pentru a te asculta.
Tot în sufragerie am aflat mai multe și despre afacerea casetelor video din perioada predecembristă a României. Ghizii spuneau că multiplicarea casetelor video devenise „sport național”, fiindcă videocasetele aduse de după Cortina de Fier ar fi fost copiate în mii de exemplare.
Aici am aflat și despre cum a ajuns Irina Margareta Nistor celebră pentru traducerile ei de casete piratate, în care orice injurii deveneau „La naiba!”
Nechezolul și frigiderul în care era frig
Trecând la bucătărie, aici piesa centrală a fost frigiderul în care era mereu frig, pentru că mărfurile de la magazine se dădeau foarte repede, iar mulți rămâneau fără alimente de bază precum carnea. Nechezolul, devenit și el celebru de la verbul „a necheza” și sufixul „-ol”, atribuit „savantei de renume mondial”, nu a lipsit.
În bucătărie am simțit totuși un iz de „afacere necurată”, pentru că am găsit cafea și țigări Kent, despre care auzisem că se găseau foarte greu. Abia mai târziu am aflat că ele deveniseră un soi de monedă de schimb mai valoroasă decât valuta străină. Un cartuș de Kent și un pachet de cafea îți deschideau orice ușă.
Până la finalul regimului comunist, cafeaua, carnea, țigările și băuturile fine deveniseră, aparent, un mijloc de schimb și „atenții” atunci când nu puteai accesa un serviciu din cauza sistemului de pile și cunoștințe impus.
Tot în bucătărie am fost surprins să găsesc și un aparat radio vechi, care aștepta cel mai probabil să prindă Europa Liberă, dar și dulapuri în care erau puse borcanele vechi de condimente.
„Cred că ilicul acesta de pe scaun îmi trezește cele mai multe amintiri, pentru că mă duce cu gândul la bunici. Noi suntem nostalgici, pentru că eram copii atunci și a fost o perioadă frumoasă pentru noi, căci nu înțelegeam ce se întâmplă”, ne-a explicat una dintre vizitatoarele expoziției din Piața Revoluției.
„Covorul a fost în casa bunicii soțului”
Am stat de vorbă și cu omul din spatele acestui decor aranjat cu ștaif în centrul Capitalei. Cătălina Andrieș, fondatoarea „Undeva în Comunism”, a povestit că expoziția are o mare încărcătură emoțională pentru ea.
Deși era mică la Revoluție, aceasta a povestit că are câteva obiecte de care e strâns legată.
„Obiectul care îmi trezește cea mai mare nostalgie de aici din expoziție este tabloul cu flori de pe perete, din sufragerie. Un tablou asemănător aveau și părinții mei, mult mai mare, pe perete. Era tipul de tablou destul de standardizat, pe care îl făceau toți pictorii”, a explicat Cătălina.
Mai mult, aceasta a transmis că este strâns legată și de covorul, pe care vizitatorii au pășit în mini-sufrageria comunistă, întrucât a aparținut bunicii soțului ei.
Cătălina a mai explicat și că și-ar fi dorit să aducă și părți despre implementarea mai violentă a comunismului, cum ar fi o pereche de cătușe sau obiecte de propagandă. Totuși, acest lucru nu s-a putut face întrucât, potrivit acesteia, obiectele de propagandă sunt sensibile, iar deteriorarea acestora ar fi o pierdere pentru muzeul pe care îl conduce.
„Masa este donată; fotoliile sunt cumpărate de mult și datează de la începutul nostru ca concept. Cred că sunt primele obiecte care au intrat în patrimoniul muzeului. Îmi amintesc că le-am cumpărat de la o doamnă care stătea pe drumul Sării”, a mai adăugat Cătălina Andrieș
Muzeul mobil poate fi vizitat și astăzi, lângă Monumentul Renașterii din Piața Revoluției, unde sunt asamblate bucătăria și sufrageria socialistă. Expoziția face parte din evenimentul „Grădina Întâlnirilor”, organizat de Străzi Pentru Oameni.
Cum supraviețuiește sufrageria comunistă din muzeul interactiv
Conceptul muzeului interactiv din Piața Revoluției nu este singurul de acest tip. Cătălina Andrieș conduce o cafenea-muzeu, în care este amenajat un întreg apartament comunist. Buletin de București a stat de vorbă cu aceasta în cadrul Cafenelei BdB, pentru a afla mai multe despre cum supraviețuiește un astfel de muzeu interactiv.
„Aici există mai multe aspecte. Faptul că lucrăm cu istorie recentă ne permite ca unele obiecte să fie lăsate la liber, pentru că pot fi înlocuite. Depozitul nostru este foarte mare, extrem de mare. Avem, de exemplu, tot felul de publicații, cărți, haine, care pot fi înlocuite ușor.
Astfel, am hotărât că obiectele care ar putea fi deteriorate și pot fi înlocuite pentru a fi reparate să fie lăsate pentru o experiență, deoarece muzeele din țară nu au o imagine foarte bună. Publicul local, când se gândește la un muzeu, îl percepe ca fiind un spațiu foarte strict, cu foarte multe reguli.
Nu ne putem baza doar pe vizual. Ne bazăm și pe auditiv, pentru că de aceea cântă muzica în fundal, pe casetofonul care rezistă din anii `80 cu succes, și pe simțul tactil, pentru că poți să pui mâna, să vezi lucrurile exact cum erau înainte. Aici poți îmbrăca o haină și poți face o poză”, a explicat Cătălina Andrieș la momentul respectiv
Citește întregul interviu cu Cătălina Andrieș din rubrica Cafeneaua BdB aici.
