Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ȘtiriTransport

Reparații pe Aeroportul Otopeni, înaintea lucrărilor de modernizare

764

Reprezentații aeroportului Internațional “Henri Coandă” București încep o serie de acțiuni de mentenață și reparații în zonele frecventate de pasageri, transmite compania. Acțiunea de mentenanță se derulează în toate zonele de terminal de pasageri și va include și grupurile sanitare nemodernizate în ultimii doi an, conform serviciului de comunicare CNAB. 

Primele lucrări vizează sala de așteptare de pe culoarul dintre terminalele Sosiri și Plecări, și au ca scop refacerea branșamentelor electrice și alte reparații ale pereților. Mai apoi, se vor reamplasa în această zonă ghișeele rent-a-car, mutate temporar la parter, în perioada pandemiei de CoVid 19.

Programul este derulat de Compania Națională Aeroporturi București și se va termina până la începerea efectivă a lucrărilor de modernizare a aeroportului. 

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a scos la licitaţie, pentru 23,5 milioane de euro, lucrările de proiectare şi de modernizare a terminalelor și corpurilor de clădire existente la Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Durata proiectului ar urma să fie de 101 luni: din acestea, nouă luni sunt alocate pentru proiectare, 30 de luni execuția lucrărilor și două luni pentru recepție.

În cadrul acestor lucrări vor fi reamenajate terminalele Sosiri și Plecări, va fi modernizat sistemul centralizat de ventilaţie-climatizare, va fi realizat un nou sistem de detecţie-semnalizare incendiu, vor fi modernizate şi instalaţiile electrice aferente clădirilor Terminal Plecări, Finger şi Terminal Sosiri.

Autor

pe același subiect

STB autobuzele liniilor 122 și 137
ArticoleȘtiriTransport

Autobuzele liniilor 122 și 137 vor opri și în stația „Universitate”, de miercuri

Începând de miercuri, 14 ianuarie 2026, autobuzele liniilor 122 și 137 vor...

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători. FOTO: PS2
ArticolePrimărieȘtiri

Câți brazi de Crăciun au colectat primăriile de sector, după sărbători

Brazi de Crăciun, colectați de autoritatea locală.După sărbătorile de iarnă, primăriile de...

DGASMB | Cursurile de digitalizare pentru seniori continuă și anul acesta. FOTO: DGASMB
ArticoleȘtiri

DGASMB | Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și anul acesta, în trei centre de zi

Cursuri gratuite de digitalizare pentru seniori și în anul 2026. DGASMB anunță...