În perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și-a intensificat măsurile de prevenire a incendiilor și va interveni rapid, în cazuri de urgență. Pompierii au câteva recomandări pentru noaptea de Înviere.
În biserici, trebuie respectate următoarele reguli:
- să fie libere căile de evacuare;
- instalațiile electrice să fie folosite în condiții de siguranță;
- să fie asigurat accesul autospecialelor de intervenție;
- mijloacele de primă intervenție să existe și să funcționeze corespunzător.
Totodată, pompierii au organizat instruiri cu preoții și personalul clerical, în cadrul cărora au fost prezentate măsurile care trebuie luate în cazul unei situații de urgență. Discuțiile au vizat atât modul în care poate fi coordonată evacuarea credincioșilor în siguranță, cât și folosirea corectă a stingătoarelor de incendiu.
CITEȘTE ȘI: Patru linii STB ar putea fi deviate sâmbătă seara, pentru meciul FCSB – Oțelul Galați
Reguli pentru credincioși, în noaptea de Înviere
În noaptea de Înviere, pompierii îi sfătuiesc pe credincioși să fie atenți și să respecte câteva reguli simple pentru a preveni orice incident:
- aprindeți lumânările și candelele cu grijă, pentru a evita aprinderea hainelor sau a părului
nu transportați lumânări aprinse în mașină; - respectați capacitatea maximă a bisericilor și indicațiile personalului de la fața locului;
- parcați astfel încât să nu blocați accesul autospecialelor de intervenție;
- acasă, așezați lumânările în suporturi stabile, care nu iau foc, la distanță de materiale inflamabile, și nu le lăsați nesupravegheate.
Linia de tramvai 41 circulă în noaptea de Înviere
Societate de Transport București a anunțat că persoanele care își doresc să participe la slujba de Înviere, vor putea circula cu linia 41 care va fi menținută pe traseu. Astfel că, în noaptea de 11 spre 12 aprilie 2026, tramvaiul care leagă nordul și vestul Bucureștiului va circula până la ora 03:00.
De asemenea, călătorii sunt informați că tramvaiele vor ajunge în stații a intervale succedare de 20 de minute.
Pe lângă linia de metrou ușor din București, cetățenii au la dispoziție și cele 25 de linii de noapte care circulă în mod normal în oraș între 23:00 și 05:00.
Călătorilor le este amintit că au la dispoziție mai multe mijloace de informare în ceea ce privește programul de circulație al mijloacelor de transport public, dar și eventualele modificări de trasee. Acestea sunt:
- aplicația Info TB;
- site-ul oficial STB SA;
- paginile oficiale ale STB SA de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram și X).