Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
FeaturedȘtiri

Răniții din accidentul de autocar de la Pasajul Unirii au dat în judecată agenția de turism și șoferul. Tot ei cer procurorilor să cerceteze toți potențialii responsabili

200

Pasagerii din Larissa au dat în judecată agenția de turism și șoferul autobuzului care, în decembrie 2022, a lovit o poartă de gabarit la intrarea în Pasajul Unirii relatează presa din Grecia. Totodată, cer procurorilor să investigheze orice alte responsabili în afara șoferului. Plângerea a fost înaintată la Parchetul Penal Larissa și de acolo la Volos pentru a fi conexată cu eventualele plângeri ale turiștilor din alte orașe. În urma accidentului a murit un bărbat din Larissa.

Acesta este primul proces intentat de cei 24 de pasageri care au plecat din Larissa, într-o excursie de Crăciun împreună cu alți 6 care s-au îmbarcat din Volos și alți 17 care s-au îmbarcat din Salonic. Excursia a fost organizată de o agenție de turism din Larissa. Oamenii cer despăgubiri materiale pentru rănile fizice și psihice pe care le-au suferit, dar și urmărirea penală a șoferului autocarului, precum si a tuturor celor responsabili.

Accidentul s-a produs pe 23 decembrie 2022. Șoferul autocarului cu 48 de pasageri a ignorat semnele de avertizare cu privire la regimul maxim de înălțime și a lovit poarta de gabarit instalată la intrarea în Pasajul Unirii. Construcția metalică s-a prăbușit peste autocar. Un bărbat de 55 de ani din Larissa a murit și alti 24 de pasageri au fost răniți.

YouTube video

Accidentul de la Pasajul Unirii a fost cel mai grav dintr-o serie de incidente apărute după reabilitarea tunelului, finalizată pe 4 septembrie 2022. ISC a făcut o serie de măsurători după incident și a concluzionat că pasajul are înălțimea declarată de semnele de avertizare.

Un nou sistem de semnalizare urmează a fi instalat la Pasajul Unirii pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc, după cum speră autoritățile.

Limita de înălțime de 3,5 metri de la Pasajul Unirii va fi semnalizată după un nou plan făcut de o echipă de specialiști ai Universității Tehnice de Construcții București și ai Brigăzii de Poliție Rutieră. Conform documentului, la cele două intrări în pasajul rutier vor fi montate noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, care vor fi corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED. Noul plan a fost aprobatde către Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...