Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 3 December 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
MediuPrimărieȘtiri

PUZ Sector 6, desființat definitiv de instanță. Nicușor Dan: „O confirmare a ceea ce spun de ani de zile, urbanismul din București a fost o golănie”

194

Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 6 a fost suspendat definitiv de instanță. Curtea de Apel București a confirmat, în ședința din 8 noiembrie, decizia luată de Tribunalul București, pe 17 noiembrie 2020, de anulare a actului administrativ ce aproba planul urbanistic. Procesul finalizat la CAB a fost intentat în iunie 2020 de mai multe asociații, cetățeni din Capitală și USR. Dacă ar fi fost în vigoare, PUZ-ul S6 ar fi permis să se construiască pe sute de hectare de spații verzi.

„Planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată. Planul urbanistic zonal asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general.”

OAR-București

PUZ-ul Sectorului 6, un război de 16 ani

În 2013, CGMB a aprobat un nou PUZ coordonator pentru Sectorul 6, după ce cel în vigoare din 2003 expirase. Doar că noul act administrativ schimba destinația unor terenuri din cartierul ANL Constantin Brăncuși, în zonă construibilă. Hotărârea consilierilor generali a fost atacată în instanță, în 2015, de Asociația Salvați Zona Verde Domnișoara Pogany, a bucureștenilor care locuiesc pe aleea cu același nume din cartierul ANL. Procesul a durat 3 ani, iar în 2018, instanța a anulat PUZ-ul Sector 6.

În 2017, Primăria Generală a încheiat contract cu o altă firmă, pentru reactualizarea PUZ-ului coordonator pentru
Sectorul 6. Noul plan urbanistic ajunge la votul consilierilor generali în 2020, când, prin hotărârea nr. 68/2020, este și aprobat. De această dată, actul este contestat în instanță de Asociația Salvați Zona Verde Domnișoara Pogany, de câțiva cetățeni dar și de USR. Procesul a început în iunie 2020, la Tribunalul București, și a luat sfârșit prin decizia CAB de pe 8 noiembrie 2021.

Soluția dată de Tribunalul București a venit pe 17.11.2020 – Anularea actului administrativ prin care se aproaba PUZ-ul coordonator al Sectorului 3.

Admite cererea formulată de reclamanţii ASOCIAȚIA „SALVAȚI ZONA VERDE DOMNIȘOARA POGANY” şi Chiricescu Sabin Doru în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiul București, Primarul Sectorului 6 București, Agenția pentru Protecția Mediului București și Primarul General al Municipiului Bucureşti. Admite excepţia de nelegalitate în ceea ce priveşte Decizia etapei de încadrare nr.116/19.12.2018. Anulează Hotărărârea Consiliului General nr. 68/14.02.2020. Anulează Certificatul de Urbanism nr. 862/1513388/12.07.2017,” se menționează în decizie, conform portal.just.ro.

Conform motivației primei instanțe, preluate de G4media, PUZ-ul a fost anulat, în principal, pentru că nu respectă prevederile legale privind zonele verzi.

Conform art.II alin.1 din OUG 114/2007 Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura din terenul intravilan o suprafață de spațiu verde de minimum 20 m2/locuitor, până la data de 31 decembrie 2010, și de minimum 26 m2/locuitor, până la data de 31 decembrie 2013.
Conform art.3 din Legea 24/2007 Spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților: b) spații verzi publice de folosință specializată: cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire; culoare de protecție față de infrastructura tehnică.
Potrivit art.71 alin.1 și 2 din OUG 195/2002 Schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută

Sursă – G4Media

Despre decizia Tribunalului, Buletin de București a scris aici.

Nicușor Dan suspendă și el PUZ-urile de sector

În paralel cu procesul din instanță, în momentul în care conducerea Primăriei Generale s-a schimbat după alegerile de anul trecut, au urmat și decizii administrative luate pentru reevaluarea PUZ-urilor de sector. În februarie 2021, după un compromis între primarul general și consilierii PNL, planurile urbanistice zonale pentru sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6 sunt suspendate timp de 1 an. Propunerea inițială a edilului Nicușor Dan fusese de suspendare a acestora pentru 2 ani.

Pe 26 februarie 2021, propunerea primarului general primește și girul consilierilor generali.

Decizia a fost atacată dur de dezvoltatorii imobiliari, de adversarii politici ai primarului ba a fost și atacată în instanță pe motiv că blochează dezvoltarea Sectorului 6.

“Mai întâi, e fals că nu se va mai construi deloc în București. Se poate construi în continuare, dar pe baza Planului Urbanistic General, un document echilibrat (și care urmează să fie actualizat), ce ține cont atât de nevoia de spațiu verde, cât și de dezvoltarea urbană firească pentru o capitală europeană.

În al doilea rând, e fals că se opresc construcțiile în derulare sau că se sistează construcțiile deja aprobate. Orice proiecte care se află în derulare continuă, inclusiv cele pentru ridicarea de blocuri de locuințe, astfel încât cei care au plătit deja avansuri pentru achiziția de apartamente nu vor pierde banii.

Reafirm faptul că hotărârea CGMB de suspendare a celor 5 PUZ-uri de sector operează pentru viitor, adică începând cu data de 1 martie 2021, pentru o durată de 12 luni de zile”, a explicat Nicușor Dan, la acel moment, ce efecte va avea suspendarea PUZ-urilor de sector.

Până la elaborarea unui nou PUZ, în Sectorul 6 se vor respecta prevederile documentaţiilor de urbanism anterioare.

Ce probleme are PUZ-ul Sector 6

În aprilie 2021, primarul general a solicitat o analiza a celor 5 PUZ-uri suspendate iar concluziile au ajuns pe masa consilierilor generali pe 24 septembrie.

Câteva dintre neregulile determinate la PUZ Sector 6 în analiza prezentată în CGMB.

Zona Lacul Morii – Documentația Reactualizare Plan Urbanistic Zonal Coordonator Sector 6 diminuează, către lac, zona de protecție reprezentată de suprafeţele plantate încadrate prin PUG în V4 (spații verzi pentru protectia cursurilor de apă, n. r.)şi care reprezentau un teritoriu mai consistent. Documentaţia elimină o zonă încadrată V1 (spații verzi publice cu acces nelimitat, n. r.), propunând o alta, într-o poziţie mai puţin favorabilă pentru locuitori.

Zona Drumul Taberei – PUZ Sector 6, prevede ocuparea acestei zone integral cu construcții, cu mici excepţii, cu densități medii și mari. Se poate ușor observa riscul de a nu atinge un nivel de calitate mulțumitor, observând ansamblurile de tip incintă, cu caracter eterogen și, din nou, la fel ca în alte zone, cu lipsa dotărilor minimale de cartier/zonă. Reglementările nu asigură rezervele de teren necesare și nu prevăd proceduri care să facă posibile investiții de calitate, publice sau private.

Zona dintre bulevardele Iuliu Maniu și Timișoara – Reglementarea din PUZ sector 6 (funcţiuni mixte de mai multe categorii, funcţiuni de tip central, CB1, cu apariția unui parc minimal şi cu păstrarea zonelor cu destinaţie specială), nu rezolvă problemele generate de dezvoltarea necontrolată a ultimelor două decenii, în condiţiile în care nici AAPL nu au avut o politică activă de achiiţie de terenuri în vederea completării centrului zonal cu funcţiunile necesare – echipamente publice, suprafeţe plantate, spaţii publice majore.

În mai multe zone funcţionale, pentru investiții publice, valoarea CUT este de 4,0 (faţă de valori inferioare în cazul investiţiilor private) – creştere cu mai mult de 20% faţă de regimul stabilit prin PUG, contrar dispoziţiilor Legii 350/2001; discriminare între iniţiatorii investiţiei;

Concluziile generale ale analizei – Consecinţe în teritoriul urban ale aplicării celor 5 PUZ-uri suspendate

  • Creşterea excesivă a densităţii construirii în zone sensibile (generând probleme legate de patrimoniu, trafic, dotări, infrastructură ş.a.);
  • Modificarea rapidă şi radicală a caracteristicilor urbane dezvoltate în timp în lipsa reglementărilor detaliate;
  • Degradarea calității locuirii şi dezvoltarea necontrolată a zonelor constituite;
  • Reducerea calității şi cantității zonelor verzi;
  • Crearea, la nivelul ţesutului urban, a unor conflicte de scară între dezvoltările noi şi oraşul constituit;
  • Reglementarea insuficientă sau deficitară a dezvoltării zonelor libere;
  • Mecanisme de tranziție sau reconversie funcţională insuficient definite.

Final de capitol

Pentru Sectorul 6, epopeea PUZ-ului a luat sfârșit odată cu decizia definitivă și irevocabilă a Curții de Apel București. Primarul Nicușor Dan a anunțat victoria de etapă într-o postare pe Facebook. Edilul a dat asigurări că noile planuri urbanistice, elaborate de noua administrație, vor pune bazele unei dezvoltări urbane corecte a Capitalei.

PUZ Sector 6 a fost anulat definitiv de instanță. Este o confirmare a ceea ce spun de ani de zile: urbanismul din București a fost o golănie, iar PUZ-urile de sector apogeul.

Consecințele acestei dezvoltări haotice și ilegale sunt dispariția spațiilor verzi, aglomerarea traficului rutier, pierderea potențialului turistic al orașului, insecuritatea juridică și investițională (cumperi o casă și nu ești sigur că nu te trezești cu un bloc pe parcela vecină), distorsionarea pieței de profesioniști (este preferat arhitectul care obține un etaj în plus) și multe altele.

Prin suspendarea PUZ-urilor de sector am pus capăt acestui fenomen, iar prin noua Comisie Tehnică de Urbanism punem bazele dezvoltării urbane corecte a Capitalei. Bucureștiul are nevoie de dezvoltare și de dezvoltatori privați, dar dezvoltarea trebuie să se facă pe baze profesionale corecte, în interes public.

Reamintesc că și celelalte PUZ-uri de sector sunt contestate în instanță. În paralel, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții verificarea legalității acestor PUZ-uri și Prefectului Capitalei atacarea lor în instanță. O cercetare penală este de asemenea în curs la DNA, în urma unei sesizări pe care am făcut-o în 2018“, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Sursa foto cover: PUZ Sector 6