„Iar arde Parcul IOR” sunt cuvintele pe care cetățenii Sectorului 3 s-au săturat să le audă. Așa că duminică, 15 septembrie, în jur de 100 de oameni s-au strâns în parc să-și arate nemulțumirea în mod public. Ei au ținut discursuri despre cât de distopică le pare situația, au mărșăluit în jurul lacului IOR și au informat alți trecători cu vedere la pericolul în care se află parcul.
Participanții au început discursurile, revoltați pe autorități că lasă astfel de incidente recurente să se întâmple și apoi au argumentat că terenul este și a fost mereu parc, cerând exproprierea zonei.
„În ideea menținerii purității interesului privat, este sacrificat interesul public (…) Dacă Bucureștiul are nevoie de trafic mai mult, de congestionare mai multă, dacă bucureștenii vor să fie și mai stresați decât sunt în prezent, atunci să accepte construcția de blocuri pe spații verzi”, punctează Ionuț, un protestatar vocal pe durata acțiunii.
La scurt timp după, oamenii s-au antrenat unii pe alții în scandări, în timp ce înconjurau lacul din parc. Pe drum, grupul extins de locatari revoltați au strigat cât au putut „Uniți, salvăm, Parcul IOR”, „Replantări, nu retrocedări”, „Ați furat de toate, parcul nu se poate” și „Nu plecăm acasă, parcul nu ne lasă”.
Au făcut o oprire la fântânile primarului Negoiță și au mai istorisit odată soarta nedreaptă pe care a suferit-o parcul, atât în zona retrocedată, cât și în cea peste care s-a construit mall-ul mamut, ParkLake.
Aici, și alți cetățeni au luat cuvântul pentru a-și exprima nemulțumirile legate de soarta parcului în care au copilărit și în care speră să-și crească proprii copii.
Deși toți trecătorii priveau uimiți la acțiunea celor 100 de oameni încolonați în jurul lacului, protestatarii au vrut să se facă cât mai remarcați, așa că au urcat pe podul care împarte Parcul IOR de Parcul Titan și au expus pancartele de-a lungul balustradei.
„Distopic”, „revoltător” și „suprarealist” sunt cuvintele cheie care au însumat opinia generală a locatarilor adunați pentru a salva parcul.
„În bucata asta retrocedata am învățat să merg. Mama mea si-a făcut ultimii pași pe aici”, a transmis o protestatară care s-a născut și a crescut lângă parc.
După mai bine de două ore de cerut dreptate pentru spațiul care a fost odată verde, cetățenii s-au stâns pentru o ultimă fotografie, apoi și-au luat rămas bun unii de alții, promițându-și unii altora că nu se lasă până nu recuperează parcul și că se întâlnesc la următoarea mișcare.
Copacii otrăviți și cu grad mare de arsură, să își știe măcar drepturile
Organizatoarea mișcării de duminică, Andreea David, a început acum trei ani să pună la cale diverse evenimente. La început făcea performance-uri de dans pe aleile ce duceau în zona retrocedată.
Apoi în jurul ei s-au adunat mai mulți vecini care creeau mesaje, sloganuri și, de anul trecut, au început mici proteste. Așa s-a format asociația din care fac parte locatarii Sectorului 3, Aici a fost o pădure / aici ar putea fi o pădure.
Pe lângă marșuri și proteste, oamenii se mai adună lunea pentru „sala de lectură”, în care le citesc copacilor din IOR legile care ar trebui să îi protejeze. Când epuizează legile, trec la atribuțiile instituțiilor care ar trebui să asigure aplicarea legilor.
„E o acțiune și pentru noi că În felul ăsta să învățăm legile, că statul văd că le evită, și pentru ca, în final, să concepem un manifest al copacilor din IOR”, a încheiat activista Andreea David.
Incendiile care au stârnit revolta cetățenilor
Vara aceasta, același lot care se află în proprietate privată, și care este considerat spațiu verde, a ars de mai multe ori. Doar în utlima lună, parcul a ars în două instanțe diferite. Pe 9 septembrie, flăcările s-au întins pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați.
Fumul a persistat ore întregi, iar blocurile din zonă au fost înconjurate de particule de funingine. Chiar și gura de metrou de la Titan a fost inundată de norii de fum cauzați de incendiu.
Contactat de reporterii Buletin de București la momentul respectiv, primarul Robert Negoiță dă vina pe primarul general Nicușor Dan, invocând că Poliția Locală a sectorului din subordinea lui nu are ce să facă, acolo fiind proprietate privată.
Comments are closed.