Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Protest anti-plagiat în fața Ministerului de Interne

Protest anti-plagiat în fața Ministerului de Interne

Un protest împotriva plagiatului a avut loc în această dimineață, în fața Ministerului de Interne. Descris ca Ceremonia de decorare a unor plagiatori, protestul a început la ora 8:30 și a constat într-o punere în scenă a festivităților de premiere în urma cărora persoanele acuzate de plagiat din funcții de conducere și-au primit titlul de doctor.

O parte dintre participanți purtau măști cu Lucian Bode, Nicolae Ciucă, Sorin Cîmpeanu, Mihai Tudose, Klaus Iohannis, Victor Ponta. Participanții au fost „decorați” cu câte o medalie inscripționată cu Plagiat = Furt.

În cadrul unei atmosfere festive, aceștia au fost chemați, pe rând, să-și ridice „diploma de plagiator”, fiecare spunând câteva cuvinte din perspectiva rolului pe care îl jucau.

Protestul a fost organizat de către activistul Marian Rădună, în cardul proiectului România Plagiată.

Nu este primul protest de acest fel de luna aceasta. Pe 19 ianuarie, în fața Palatului Cotroceni, s-a auzit „Imnul plagiatorilor” al celor de la Declic: Plagiamus Igitur.

Acest protest vine în contextul în care, deși Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, a declarat oficial faptul că teza de doctorat a ministrului de interne este „profund viciată”, Lucian Bode își păstrează funcția. De asemenea, Nicolae Ciucă își păstrează funcția de prim-ministru, în ciuda unui verdict asemănător din partea unei comisii oficiale.

Sursă fotografii: Marian Rădună

Autor

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.