Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 25 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Protecția Consumatorului vrea să închidă Hotelul Intercontinental

135

Comisarii de la Protecția Consumatorului au controlat, pe 19 mai, Hotelul Intercontinental din Capitală. În urma verificărilor, au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei și s-au dispus măsurile complementare de oprire definitivă de la comercializare a produselor la care s-au înregistrat nereguli, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a bucătăriei, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a 10 camere verificate și a centrului SPA și propunerea sancțiunii complementare de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni.

A fost a 3-a acțiune de control succesivă la hotel fără ca neregulile găsite să fi fost remediate. În total au fost aplicate amenzi de 100.000 de lei și comisarii au propus închiderea hotelului.

 Abaterile de la legislație constatate de comisarii CPCMB au fost:

  • utilizarea unor produse din carne și pește fără elemente de identificare și caracterizare și dată limită de consum, elemente fără de care nu se poate stabili conformitatea acestora 
  • utilizarea unor produse refrigerate cu data durabilității minimale schimbată o altă dată de expirare (produse cărora li s-a schimbat starea termică prin congelare)
  • folosirea, atât în blocul alimentar, cât și în minibarurile din camere, a unor produse cu data limită de consum depășită
  • existența unor preparate finite calde depozitate la temperatura mediului ambiant sau în spatii frigorifice, fără respectarea condițiilor de temperatură, conform legii
  • utilizarea, la bucătărie, a unor legume cu modificări organoleptice, precum și a unor produse congelate, cu arsuri de congelare
  • nerespectarea vecinătăților produselor alimentare, în spațiile frigorifice, precum și depozitarea băuturilor direct pe paviment
  • existența unor condiții igienice necorespunzătoare atât în camerele de hotel, cât și în centrul SPA
  • lipsa informații privind utilizarea electronicelor
  • condiții deficitare de amenajare a spațiilor de cazare, care pot pune în pericol viața sau sănătatea consumatorilor (tencuială exfoliată, prize desprinse din perete, cabluri neizolate, geamuri crăpate, protecția unei trepte de la scara de acces la saună deteriorată). 


 După primul control, au fost verificate măsurile dispuse către operatorul economic și, în urma constatării neremedierea deficientelor în totalitate (condițiile igienice și de amenajare deficitare din camere, precum și utilizarea produselor alimentare expirate fiind în continuare întâlnite de echipa de control), comisarii CPCMB au decis extinderea verificării la toate camerele libere ale hotelului. 

Ca atare, sancțiunile adăugate sau rămase în vigoare în a doua zi de control au fost: alte 4 amenzi contravenționale în valoare de 35.000 lei, menținerea măsurii de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor pentru bucătărie, centrul SPA și 10 camere de cazare, cărora li s-au adăugat încă 20 de camera (măsura aplicându-se, în total pentru 30 de camere, precum și propunerea de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni. 

Ca atare, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare totală de 15.000 lei, ajungându-se, astfel, la un total de 100.000 lei amenzi și s-a propus sancțiunea complementară de închidere definitivă a hotelului. 

sursa foto cover Cosmin Pojoranu

pe același subiect

Rezultatele referendumului din Capitală
PoliticPrimărieȘtiri

Rezultatele referendumului din Capitală: Bucureștenii au votat pentru centralizare și prevenție în școli

Rezultatele referendumului din Capitală: prezența la vot a fost de 40,97%. Asta...

Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava. FOTO: CJI
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Cuști pentru câinii din adăpostul Buftea, construite de deținuții din Penitenciarul Jilava

Deținuții din Penitenciarul Jilava construiesc cuști pentru câinii din adăpostul public Buftea....

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Foto: Andreea Tudor
ArticoleEvenimentPoliticȘtiri

Cozi la secţiile de votare din Regie, după închiderea urnelor. Studentă: „Vrem schimbare”

Zeci de studenţi din Regie stăteau la coadă, după închiderea urnelor, la...