Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 1 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMain

Cel mai mare festival din lume dedicat muzicii noi ajunge și la București. Care este programul ISCM World New Music Days – „Columna Infinită”

8
programul ISCM World New Music Days – „Columna Infinită”
Festival dedicat muzicii noi, în Capitală. Va participa și dirijorul Cristian Măcelaru | FOTO: Andrei Musat

Cel mai mare festival dedicat muzicii noi pe plan mondial, ISCM World New Music Days, ajunge și la București, în perioada 23-31 mai, potrivit unui comunicat de presă.

World New Music Days este organizat în fiecare an de o țară-gazdă diferită, membră a Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană (ISCM), cea mai veche, extinsă şi prestigioasă organizație de acest tip din lume.

Din anul înființării sale, 1923, au fost organizate peste 90 de ediții ale acestui festival, care are ca misiune prezentarea diversității incredibile a practicii muzicale din zilele noastre.

Tema ediției românești a festivalului este „Columna infinită”, un omagiu adus aniversării celor 150 de ani de la naşterea marelui Constantin Brâncuşi – a cărei capodoperă se aseamănă cu forma undelor sonore, fiind totodată un simbol al noutății și al deschiderii către noi înălțimi a imaginației creatorilor de muzică.

Programul ISCM World New Music Days – „Columna Infinită”

Festivalul Internațional ISCM World New Music Days – „Columna Infinită” se va desfășura în opt spații-cheie ale culturii bucureștene: Opera Națională Română, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică, Club Control, ARCUB, Tinerimea Română și Institutul Cervantes. Programul evenimentului cuprinde 22 de concerte camerale și electronice.

Dirijorii Cristian MăcelaruCristian MandealTiberiu SoareGabriel Bebeşelea; soliştii Diana Moş (vioară), Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), Valentin Șerban (vioară), Emil Vişenescu (clarinet), Cătălin Răducanu (țambal şi pian), Adriana Maier (pian); cvartetele de coarde ARCADIA (Cluj-Napoca) şi GAUDEAMUS (Braşov); ansamblurile PROFIL (Bucureşti), ATEM (Timişoara), Couleurs (Cluj-Napoca); Orchestra și soliștii Operei Naționale BucureștiOrchestrele Radio (Națională şi de Cameră, Bucureşti), Orchestra Filarmonicii “George Enescu” (Bucureşti), Orchestra de coarde “Concerto” a UNMB; corul Madrigal şi corul de copii Madrigal (Bucureşti) vor interpreta cele 70 de lucrări internaționale ce au fost selectate pentru programul acestei ediții (dintr-un total de 480 de lucrări înscrise), împreună cu 25 de lucrări româneşti.

În programul festivalului se vor regăsi și două premiere absolute comandate de către ISCM câştigătorilor importantului premiu ISCM Young Composer Award în 2023 şi 2024: Madli Marje Gildemann Sin din Estonia şi Samuel Hvozdík din Slovacia.

Un alt element puternic al festivalului îl reprezintă creațiile audio-video şi muzicile electronice, precum şi concertele conexe – Corul “Psalmodia” va prezenta un program de muzică bizantină la Universitatea Națională de Muzică iar formația Opening Theory va susține un concert de jazz-rock în Club Control.

De asemenea, în data de 24 mai, la Palatul Mogoșoaia vor avea loc concerte și recitaluri, iar una dintre sălile clădirii brâncovenești va găzdui o instalație de muzică electroacustică cu lucrări ale compozitorului Octavian Nemescu.

„Așteptăm cu nerăbdare să prezentăm publicului minunata diversitate a muzicilor lumii, precum și scena dinamică a muzicii noi din România. Ca temă a festivalului am ales Columna infinită, aducând prin aceasta un omagiu marelui sculptor român Constantin Brâncuși, la marcarea a 150 de ani de la nașterea sa”, a transmis Dan Dediu, directorul artistic al evenimentului, într-un comunicat de presă.

Tot aici, participanții vor putea asculta interpretări ale Orchestrei Operei Naționale, ale Orchestrelor Radio, dar și ale corului Madrigal. Acestea vor interpreta 70 de lucrări internaționale, care au fost selectate dintr-un total de 480 înscrise, alături de 25 de piese românești.

n acelaşi spirit aniversar, New Europe College va organiza un simpozion muzicologic cu invitați internaționali de seamă, coordonat de Valentina Sandu-Dediu (rectorul NEC), ce va fi dedicat dublului centenar aniversat în 2026: compozitorul român Anatol Vieru şi compozitorul maghiar György Kurtág – două figuri remarcabile şi influente ale muzicii secolului XX.

Cu ocazia festivalului, la București vor fi prezenți peste 50 de delegați oficiali din 48 de ţări şi regiuni și peste 50 de compozitori contemporani, ale căror creații vor fi interpretate pe scenele bucureștene.

Accesul la concertele desfășurate în clădirile Universității Naționale de Muzică, la ARCUB – Hanul Gabroveni, la Institutul Cervantes, la Tinerimea Română, dar și la Palatul Mogoșoaia este gratuit. Cu toate acestea, pentru spectacolele de la Opera Națională Română, Filarmonica „George Enescu”, Sala Radio și Club Control, cei interesați vor trebui să își achiziționeze bilete.

CITEȘTE ȘI: Cursă caritabilă pentru trei spitale din Capitală. Salvați Copiii participă la Semimaratonul București, în weekendul 9-10 mai

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

pe același subiect

ArticoleCulturăMain

Agenda Urbană cu Cosmin @ Buletin: Recomandări culturale pentru 1-7 mai

Avem o vreme în ton cu catastrofa climatică despre care nu prea...

Restricții de circulație în centrul Capitalei, în weekend, pentru „Străzi Deschise – București”
ArticoleȘtiriTransport

Restricții de circulație în centrul Capitalei, în weekend, pentru „Străzi Deschise – București”

Șoferii din București sunt anunțați că în acest final de săptămână evenimentul...

Suspiciuni de fraudă la examenele de promovare de la Metrorex | Club Feroviar
ArticoleȘtiriTransport

Suspiciuni de fraudă la examenele de promovare internă în Metrorex | Club Feroviar

Există suspiciuni de fraudă la examenele de promovare internă în Metrorex. Conform...

Cursă caritabilă pentru trei spitale din Capitală. Salvați Copiii participă la Semimaratonul București, în weekendul 9-10 mai
ArticoleSănătateȘtiri

Cursă caritabilă pentru trei spitale din Capitală. Salvați Copiii participă la Semimaratonul București, în weekendul 9-10 mai

Sumele strânse de fundația „Salvați Copiii” la Semimaratonul București, evenimentul sportiv care...