Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 24 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Transport Profit de milioane, prin firma sindicatului de la metrou, din spații comerciale, reclame și turism. Drulă: “Subvenționarea trebuie să aibă în centrul atenției călătorul, nu nababul de sindicat”
Transport

Profit de milioane, prin firma sindicatului de la metrou, din spații comerciale, reclame și turism. Drulă: “Subvenționarea trebuie să aibă în centrul atenției călătorul, nu nababul de sindicat”

49

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a publicat rezultatele preliminare ale investigației inspectorilor corpului de control cu privire la afacerile sindicatului din subteran. Deși controlul anunțat a fost pe fondul negocierilor privind majorarea de 18% a salariilor din subteran, verificarile au vizat în realitate legăturile conducerii sindicatului cu patrimoniul și bugetul Metrorex, după cum Buletin de București a dezvăluit aici.   

Negocierea avantajelor și privilegiilor pe care și le-au dobândit prin Contractul Colectiv de Muncă și pentru care plătesc toți românii subvenționarea metroului, trebuie să aibă în centrul atenției călătorul, nu nababul de sindicat.

Din concluziile preliminare ale anchetei Corpului de Control aflăm că, la negocierea CCM de anul trecut, când s-au majorat salariile cu 18%, 10 din cei 15 membri din comisia de negociere constituită la nivelul administrației Metrorex erau membri de sindicat. Practic, sindicatul Metrorex a negociat salarii mai mari în plină pandemie cu sine însuși”, a anunțat Drulă.

Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spațiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora.

Și un contract pentru spațiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%.

S-a încercat prelungirea de facto a acestor contracte, Sindomet încasând în continuare sumele, dar Metrorex refuzând să încaseze partea sa (oricum PREA MICĂ) pentru că nu mai exista contract valabil.

Corpul de Control va face lumină și în această poveste. Pentru context, firma Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei și un profit de 6.197.855 lei, conform datelor publice disponibile.

Sindomet Servcom SRL mai deține și un complex turistic la Bușteni, care oferă reducere de 99% pentru angajații Metrorex, care aleg să își petreacă cele 4 zile de recuperare, printre altele, la centrul turistic din Bușteni deținut de această firmă. Reducerea de 99% este suportată de Metrorex.

Fostul deputat PSD, domnul Ion Rădoi, își simte amenințate interesele subterane. Acesta este adevăratul motiv pentru care îl deranjează că, în sfârșit, cineva se uită cu atenție la ce face cartelul pe care îl conduce”, a mai punctat ministrul Transporturilor.

Legăturile “primejdioase” din subteran

Verificarea Contractului Colectiv de Munca semnat în toamna anului trecut și care prevede majorări de 18% a salariilor de la Metrorex reprezintă doar un punct din mandatul de control cu care a descins echipa ministerială la compania de transport subteran.

Cercetarea are loc pe fondul problemelor financiare cu care se confruntă transportatorul din subteran în contextul scăderii numărului de pasageri din cauza pandemiei de COVID-19.

Buletin de București a dezvăluit zilele trecute că prin Contractul Colectiv de Muncă dar și în urma unor cereri imperative ale conducerii sindicatului, Metrorex ajunge sa plătească o serie de beneficii financiare la care majoritatea angajaților din sectorul public și privat nu pot decât să viseze. Mai mult, liderii de sindicat se bucură de beneficii în plus. Lor li se decontează deplasări, chiar și în străinătate, pentru “calificare sindicală” și beneficiază de zile libere plătite pentru a se ocupa de organizație.

FOTO: Inquam Photos/Octav Ganea

scris de
Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 36 de ani şi este reporter și editor-coordonator la Buletin de București.

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Restricții de trafic în Capitală. Două pasaje rutiere, închise în această noapte

În această noapte, traficul rutier va fi restricționat atât în Pasajul Unirii,...

ArticoleMainTransport

A0 | Primele grinzi duble metalice pentru podul de peste Magistrala 100 București-Timișoara

În noaptea dintre luni și marți, 22-23 aprilie, au fost montate primele...

airplane window view of airplane window
ArticoleȘtiriTransport

Ryanair, cinci rute noi de pe Otopeni. Operatorul low-cost crește și frecvența zborurilor către Italia și Irlanda

Operatorul low-cost irlandez Ryanair, care operează pe aeroporturile din Otopeni, Cluj şi...