Profesorul de la SNSPA și sociologul Alfred Bulai este cercetat de poliție pentru folosirea funcției în scop sexual, după ce o investigație Snoop.ro a dezvăluit comportamentul său abuziv în relație cu studentele.
Victimele mărturisesc cum profesorul iniția foarte multe conversații despre sex, le chema la terase sau la el acasă, le punea să se dezbrace în fața sa „pentru a-și arăta curajul”. Pe unele studente le pipăia sau încerca să le sărute. Ar fi ajuns chiar să întreţină relaţii sexuale în urma acestor jocuri de putere.
UPDATE: Alfred Bulai a depus cerere de pensionare din SNSPA
Sociologul Alfred Bulai, în vârstă de 61 de ani, și-a depus cererea de pensionare din cadrul SNSPA, în urma investigației Snoop, scrie Libertatea.
„Da. Pensionarea este decizia unilaterală a angajatului. Cererea se depune la Casa de Pensii. Noi derulăm mai departe procedurile”, a spus rectorul SNSPA, Remus Pricopie, citat de HotNews.ro.
Poliția a deschis o anchetă
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, ce fac referire la faptul că, un cadru didactic al unei Universități din București ar fi avut un comportament nepotrivit față de mai multe studente, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii Capitalei au demarat investigațiile, față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 1 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, se arată într-un comunicat al Poliției.
„Dacă îți zic să te dezbraci, te dezbraci?”
Jurnalista Snoop Ioana Moldoveanu a discutat cu 18 victime și martori despre comportamentul profesorului Alfred Bulai de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai bine de 20 ani în SNSPA.
Experiențele studentelor sunt similare: acesta le vorbea ore în șir despre cum trebuie să se comporte o femeie pentru a fi „sexicioasă”, pentru a face bărbatul să se simtă „puternic”. Deseori, acestea erau criticate pentru că nu aveau suficientă încredere în ele, pentru că nu aveau destul curaj.
La finalul practicii, studenții erau chemați individual în camera profesorului. Alexandra Costa, o fostă studentă la SNSPA, povestește cu vocea tremurândă cum, la vârsta de doar 19 ani, a fost forțată să se dezbrace în fața lui Alfred Bulai.
M-a întrebat dacă am mai multă încredere acum, la sfârșitul practicii. Iar eu, pentru a-i arăta evoluția pe care am avut-o în aceste 4-5 zile, i-am zis „Da”
Ulterior, Alfred Bulai, prodecanul Facultății de Științe Politice în vârstă de 51 ani la acea vreme, i-a spus să se dezbrace pentru a-i demonstra „evoluția sa”.
Dezbracă-te să-mi arăți că într-adevăr ai încredere în tine, să te cred că te-ai dezvoltat.
Acesta a pipăit-o, timp în care îi aducea și complimente: „Ce țățe șmechere ai, gagico”, povestește fosta studentă.
Alexandra a fost diagnosticată cu tulburare de stres post-traumatic, fiind victima mai multor atacuri de panică și depresie severă în urma experiențelor traumatice cu Bulai.
MAI MULTE DETALII AICI: Maestrul manipulării: „Dezbracă-te să-mi arăți că ai încredere în tine”
Alfred Bulai neagă toate acuzațiile aduse. În urma investigației Snoop.ro, rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a cerut ca Alfred Bulai să fie retras din poziția de director al Departamentului de Sociologie, fiind totodată și suspendat de la catedră pe perioada derulării analizei Comisiei de Etică a situației sesizate, transmite HotNews.ro.