Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

UPDATE: Primul bărbat căruia i-a fost pusă brățara de monitorizare, reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție

UPDATE: Primul bărbat căruia i-a fost pusă brățara de monitorizare, reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție

UPDATE: Poliția anunță că, de fapt, bărbatul a reușit să își dea jos brățara de pe glezna piciorului. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Un bărbat a fost reținut de către polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție. Este vorba de același bărbat căruia i-a fost pusă prima brățară de monitorizare din București, potrivit informațiilor primite de la reprezentanții Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

În jurul orei 3.30 dimineața, agenții din cadrul Secției 19 de Poliție au fost sesizați pentru a semnala o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare de către un bărbat.

„Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul, căruia i-a fost montată brățara de monitorizare la începutul acestei luni, de către polițiști din cadrul Secției 17, ar fi folosit un obiect tăietor-înțepător pentru a tăia dispozitivul de localizare, însă nu a reușit”, se arată în comunicatul Poliției.

Bărbatul a fost reținut pentru încălcarea ordinului de restricție. Cercetările vor fi continuate de către Secția 19 de Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Sursă foto cover: pagina de Facebook Reset

Autor

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.