Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 19 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePoliticȘtiri

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi rectorul Politehnicii Bucureşti, Mihnea Costoiu, pe lista scurtă pentru şefia PSD

441
Daniel Băluţă, pe lista scurtă a celor care ar putea prelua şefia PSD. FOTO: Facebook / Daniel Băluţă
Daniel Băluţă, pe lista scurtă a celor care ar putea prelua şefia PSD. FOTO: Facebook / Daniel Băluţă

Daniel Băluţă şi Mihnea Costoiu sunt două dintre numele vehiculate pentru preluarea conducerii Partidului Social Democrat (PSD), în eventualitatea în care Marcel Ciolacu îşi va da demisia, după eşecul din alegeri. De asemenea, Lia Olguţa Vasilescu, actualmente primar al Craiovei, este pe listă, arată surse politice citate de G4Media.

În acest moment, Daniel Băluţă ocupă o funcţie politică de top în PSD – este prim-vicepreşedinte al partidului. De asemenea, a fost şeful campaniei lui Crin Antonescu. La nivel administrativ, Băluţă ocupă fotoliul de primar al Sectorului 4. Este la al treilea mandat consecutiv (2016-2028).

Daniel Băluţă este unul dintre contestatarii acerbi ai lui Nicuşor Dan, pe care îl acuză de rea-voinţă în relaţia interinstituţională. Cea mai controversată temă dintre cei doi a fost cea a planşeului Unirii, despre care Buletin de Bucureşti a scris pe larg, însă, recent, a intervenit şi un scandal în care protagonist este Daniel Băluţă – este acuzat că refuză să dea autorizaţii pentru lucrări de termoficare pe teritoriul sectorului condus de el.

CITEŞTE ŞI: Războiul avizelor între N. Dan și D. Băluță. Primarul Sectorului 4, acuzat că blochează lucrări de termoficare

Cel de-al doilea nume vehiculat pentru şefia partidului, conform G4Media, este Mihnea Costoiu. În acest moment, este vicepreşedinte al PSD şi conduce Politehnica Bucureşti, după Ecaterina Andronescu. Sursa citată aminteşte şi faptul că politicianul are o condamnare în primă instanţă pentru abuz în serviciu, cu o pedeapsă de trei ani cu suspendare, în dosarul „Baza Cutezătorii”. A scăpat de problema penală în aprilie 2023, în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor. Totuşi, Costoiu trebuie să achite prejudiciul de 267.577 Euro, deși fapta s-a prescris.

Pe lista scurtă este şi numele Liei Olguţa Vasilescu, primar al Craiovei şi influent lider în rândul social-democraţilor. Numele său a fost vehiculat în presă şi ca posibil premier.

În acest moment (ora prânzului, n.r.), Partidul Social Democrat se află în şedinţă, iar la final este posibil ca Marcel Ciolacu, dar şi oamenii din conducere precum Paul Stănescu, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose să îşi dea demisia din funcţii. De asemenea, este posibil ca Marcel Ciolacu să demisioneze din fruntea Guvernului.

CITEŞTE ŞI: EDITORIAL | De ce „golanul” Simion a prins în diaspora mai mult decât „olimpicul” Nicușor Dan. Nu fiți supărați pe votul românilor din străinătate

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

ArticoleEvenimentȘtiri

„Curățenia la bordură” continuă în Sectorul 2, pe Calea Moșilor. Șoferii trebuie să-și mute mașinile

Autoritățile locale din Sectorul 2 anunță că vor continua „Curățenia la bordură”,...

Apar primele benzinării pe A7
ArticoleȘtiriTransport

Au fost anunțate primele benzinării pe A7. Kilometrul 91 de pe hârtie înseamnă 140 de kilometri la volan, de la București

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere(CNAIR) a desemnat firma MOL România...

STB vrea să repare instalațiile de aer condiționat de pe 95 de troleibuze. Investiția se ridică la peste 110.000 de euro | FOTO: Inquam Photos /Alberto Groşescu
ArticoleMainTransport

STB vrea să repare instalațiile de aer condiționat de pe 95 de troleibuze. Investiția se ridică la peste 110.000 de euro

Societatea de Transport București (STB) vrea să repare instalațiile de aer condiționat...