Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 7 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Primarul Sectorului 3 a cerut ca toate stațiile GPL să fie controlate

441

Robert Negoiță a dispus, și el, Poliției Locale, efectuarea controalelor de urgență a tuturor stațiilor de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Sectorul 3. În Sectorul 3 se află cele mai multe astfel de stații care reprezintă un pericol de incendiu, 43 la număr, conform unei analize Buletin de București.

Toate stațiile din Sectorul 3 vor fi verificate în două zile, conform Primăriei de Sector, în ceea ce privește autorizația de construire dar și din punctul de vedere al avizelor de mediu. 

 De asemenea, conform aceluiași comunicat, Primăria Sectorului trei ar fi controlat periodic stațiile, „ultima amendă fiind aplicată săptămâna trecută pentru lipsa autorizației de construire în cazul unei stații GPL aflate pe strada Ghețu Anghel”. 

Este vorba despre 43 de stații GPL care sunt clasate ca „obiective de risc pentru incendiu“ în Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor din Municipiul București întocmit de ISU și analizat de Buletin de București. Conform acestuia, Sectorul 3 are cele mai multe astfel de stații, după Sectorul 1, care are 41.

Astfel de controale mai au loc în Sectorul 2 și în sectorul 5. În urma verificărilor din Sectorul 5 au fost date nouă amenzi date de Poliția Locală și două sancțiuni aplicate de agenții de la Serviciul Protecția Mediului și Ecologie Urbană; o stație va fi dezafectată. Amenzile aplicate se ridică la puțin peste 15 mii de lei. 

De asemenea, prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat că se vor face verificări la toate stațiile GPL din București, și vor fi gata până la sfârșitul săptămânii.

„Se va verifica întreaga documentaţie existentă la nivelul fiecărui obiectiv. Unde există cele mai mici sincope în documentaţia de avizare, aceste staţii vor fi închise. Dacă există obiective neconforme, va exista toleranţă zero pentru orice abatere de la legislaţia în vigoare”, a declarat prefectul la B1Tv.

Analiza Buletin de București despre stațiile de distribuție carburanți și GPL cu risc de incendiu poate fi citită integral mai jos.

Sursă fotografie: Primaria Sectorului 3, Facebook

Autor

pe același subiect

Consiliere gratuită pentru mamele singure
ArticolePrimărieȘtiri

PMB | Consiliere gratuită pentru mamele singure și femeile peste 55 de ani rămase fără loc de muncă

Primăria Capitalei (PMB) inițiază un program de consiliere vocațională gratuită pentru mamele...

Programul de tratamente stomatologice pentru copii cu dizabilități susținut de Primăria Capitalei se apropie de final | FOTO: Inquam Photos / Malina Norocea
ArticolePrimărieȘtiri

Programul de tratamente stomatologice pentru copii cu dizabilități susținut de Primăria Capitalei se apropie de final

Programul de tratamente stomatologice pentru copii cu dizabilități susținut de Primăria Capitalei...

Sector 6 | Amendă de 12.000 de lei pentru firma care se ocupă de anveloparea blocurilor | FOTO: PS6 via Facebook
ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | 12.000 de lei amendă pentru firma care se ocupă de anveloparea blocurilor

Poliția Locală Sector 6 să acorde 12.000 de lei amendă pentru firma...