Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 26 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Primăria Sectorului 2 vrea să introducă un sprijin financiar pentru tinerii ieșiți de sub tutelă

4
Sprijin financiar tinerii ieșiți de sub tutelă Sectorul 2
Sprijin financiar pentru tinerii ieșiți de sub tutelă, în Sectorul 2. Foto: Freepik

Autoritățile locale din Sectorul 2 vor să acorde un sprijin financiar pentru tinerii crescuți sub tutelă, categorie care, în prezent, nu beneficiază de ajutorul acordat altor copii din sistemul de protecție.

Proiectul de hotărâre este supus la vot în ședința Consiliului Local Sector 2, din 30 aprilie, și prevede acordarea unei sume unice, echivalente cu trei salarii minime brute pe economie, adică 12.150 de lei, la momentul împlinirii vârstei de 18 ani.

Bugetul poate suferi ajustări în funcție de evoluția salariului minim brut pe țară și numărul de beneficiari care dobândesc capacitate deplină de exercițiu, însă rămâne unul „predictibil şi justificat în raport cu beneficiile sociale generate”, potrivit documentației proiectului.

Această măsură este inițiată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2 și presupune sprijinirea copiilor proveniţi din tutelă în momentul dobândirii capacităţii depline de exerciţiu, etapă care presupune încetarea alternativei de protecţie şi pierderea sprijinului instituţional.

Sprijin financiar pentru tinerii ieșiți de sub tutelă, în Sectorul 2

Autoritățile locale motivează această măsură prin faptul că tinerii proveniți din tutelă se află într-o situație similară cu cei care ies din plasament, însă nu beneficiază de același tip de sprijin financiar.

„Deşi legislaţia naţională prevede acordarea unor forme de sprijin financiar pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecţie specială (reţeaua de asistenţă maternală, plasamentul familial, unităţile rezidenţiale), tinerii aflaţi în tutelă nu beneficiază de măsuri similare, în pofida faptului că situaţia lor materială şi socială este comparabilă. Această diferenţă de tratament generează o inechitate care poate fi corectată prin adoptarea unor politici sociale locale complementare., se mai precizează în document.

La nivelul Sectorului 2, numărul estimat al beneficiarilor este redus, și anume de aproximativ doi tineri pe an. Astfel, impactul bugetar al proiectului este considerat unul redus.

În prezent, în evidențele DGASPC se află 33 de copii în plasament la asistenți maternali, 42 în plasament la persoane sau familii și 8 copii aflați în tutelă, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani. Aceștia din urmă sunt vizați de proiectul supus la vot în Sectorul 2.

Reprezentanții administrației locale precizează că, deși tutela este considerată o formă de protecție familială, în realitate mulți dintre copii sunt îngrijiți de rude care dispun de resurse limitate, precum bunici sau frați mai mari.

CITEȘTE ȘI FOTO | Propuneri de amenajare pentru 10 piațete, în zona Armenească – Moșilor. Bucureștenii, invitați să completeze un chestionar

Criterii de eligibilitate

Potrivit proiectului de hotărâre, ajutorul financiar se va acorda o singură dată, pe bază de cerere, tinerilor care au fost sub tutelă. Aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiții, după cum urmează:

  • Existența unei hotărâri judecătorești definitive privind instituirea tutelei;
  • Domiciliul în Sectorul 2;
  • Depunerea cererii la împlinirea vârstei de 18 ani sau în maximum 30 de zile de la această dată;
  • Evidența în sistemul DGASPC Sector 2, la momentul împlinirii vârstei de 18 ani.

Neîndeplinirea cumulativă a criteriilor de eligibilitate prevăzute în proiect rezultă în respingerea cererii de acordare a sprijinului financiar.

Plata se va face fie în numerar, fie prin transfer bancar, în baza unei dispoziții emise de conducerea instituției.

CITEȘTE ȘI Ordonanța prin care tăierea arborilor din localități va deveni faptă penală, criticată de societatea civilă. Buzoianu: „Sper că Buletin de București va face știri, la un moment dat”

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Cod galben de vânt, la București. Temperaturile rămân ridicate. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

Cod galben de vânt, la București. Temperaturile rămân ridicate

Un cod galben de vânt este anunțat pentru duminică, 26 aprilie, în...

Se scumpește sortarea „gunoiului” în Sectorul 3. Care urmează să fie noile tarife
ArticoleMainPrimărie

Se scumpește sortarea „gunoiului” în Sectorul 3. Care urmează să fie noile tarife

Un proiect de hotărâre prin care sortarea gunoiului din Sectorul 3 al...