Trei mari bulevarde din Capitala ar putea trece în administrarea Primăriei Sectorului 2. Proiectul, prin care autoritatea locală cere de la PMB Șoseaua Colentina, Bulevardul Chișinău și Calea Moșilor, intră în dezbaterea Consiliului Local, din data de 29 aprilie.
Cele trei mari bulevarde sunt: Șoseaua Colentina, Bulevardul Chișinău și Calea Moșilor.
Șoseaua Colentina, la Primăria Sectorului 2
Potrivit proiectului, Primăria Sectorului 2 solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti transmiterea în administrarea Consiliul Local al Sectorului 2, a Şoselei Colentina, segmentul cuprins între Zona Obor şi Şoseaua Fundeni pentru modernizare.
Finanţarea lucrărilor se va realiza din bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti sau din alte surse legal constituite.
Primăria Sectorului 2 își justifică cererea prin faptul că a crescut numărul de autovehicule proprietate particulară, s-au deteriorat arterele de circulație, dar și zonelor aferente acestora și s-a intensificat traficul. Modernizarea acestei artere de circulaţie va asigura atât fluidizarea traficului, dar va avea efect şi asupra mediului, diminuând efectele negative ale poluării.
Intervenţiile propuse vizează, în principal, reconfigurarea profilului transversal, modernizarea infrastructurii rutiere şi pietonale, amenajarea de piste pentru biciclete, creşterea suprafeţelor de spaţii verzi, precum şi îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei.
CITEȘTE ȘI: Se scumpește sortarea „gunoiului” în Sectorul 3. Care urmează să fie noile tarife
Bulevardul Chişinău și Calea Moșilor ar putea trece în administrarea Sectorului 2
Printre cele trei mari bulevarde se află şi Bulevardul Chişinău, situat pe raza Sectorului 2, în vederea modernizării structurale, funcţionale, estetice şi revitalizarea zonelor aferente acestuia.
Dacă propunerea se va aprobă, banii pentru realizarea proiectului vor veni de la autoritatea locală. Ca și în cazul Șoselei Colentina, măsurile propuse vizează, în principal, modernizarea arterei, piste pentru biciclete și spații verzi.
Tot în administrarea Primăriei Sectorului 2 ar putea trece și Calea Moșilor, dacă Primăria Generală acceptă cedarea arterei.
Și aici, se vor face lucrări de modernizare, amenajare de spații verzi și piste de biciclete.
De asemenea, și aceste lucrări vor fi realizate cu fonduri de la bugetul local.
CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 2 vrea să introducă un sprijin financiar pentru tinerii ieșiți de sub tutelă