ELCEN ar urma să treacă la Primăria Capitalei, după ce Guvernul a aprobat, în ședința de joi, 28 mai, memorandumul privind transferul pachetului de acțiuni deținut de statul român, prin Ministerul Energiei. În ceea ce privește suma de care municipalitatea ar urma să o achite, documentul prevede că aceasta urmează să fie stabilită în urma unei evaluări de piață.
Decizia Guvernului a fost luată în urma unei solicitări făcută de către Consiliul General al Municipiului București.
Producția și distribuția energie termice vor fi coordonate de PMB
Scopul modificării este de a integra producția și distribuirea de energie termică sub coordonarea autorităților locale din Capitală. La momentul actual, sistemul de termoficare din oraș funcționează prin două entități distincte. Mai precis ELCEN se ocupă de producția agentului termic, în timp de Termoenergetica este distribuitorul apei calde de consum către populație.
Etapele necesare pentru implementarea memorandumului urmează să fie realizate sub coordonarea Șefului Cancelariei Prim-Ministrului. În acest context, executivul va fi informat lunar despre stadiul implementării. Dacă pe parcurs va exista nevoie realizării unor modificări legislative sau luarea unor masuri de către guvern, acestea se vor supune aprobării.
„Memorandumul propune, de asemenea, ca Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei să elaboreze și să prezinte Guvernului o analiză cu propuneri de modificare a cadrului legal primar, secundar și terțiar și/sau contractual (contractele încheiate între Termoenergetica și consumatori, contractul de delegare a gestiunii, contractul de vânzare energie termică) în vederea eficientizării mecanismelor de plată și/sau de garanție sau orice alte clauze/prevederi pentru evitarea acumulării continue de penalități de întârziere așa cum se întâmplă și în prezent și s-a întâmplat și istoric în relația cu RADET. Elaborarea analizei va fi coordonată de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.
Preluarea celor două companii de către Primăria Capitalei are ca scop final reducerea pierderilor și simplificarea administrării sistemului de termoficare.
În data de 20 mai, Ciprian Ciucu anunța că a avut o întâlnire cu conducerea Ministerului Energiei în care s-a discutat despre preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei.
„Ideea preluării ELCEN de către Primăria Capitalei este ca producția și distribuția să fie coordonate într-un sistem unitar, pentru a facilita investițiile și modernizarea rețelei. În acest moment am convenit ca Ministerul Energiei să facă evaluarea activelor Elcen, evaluare de care se face că uită de mai mulți ani”, declara edilul la momentul respectiv.
CITEȘTE ȘI Singurul teatru educațional gratuit din Capitală câștigă la UNITER cu un spectacol istoric
Nu este prima dată când se vorbește despre fuziunea companiilor
Fuziunea dintre producătorul de energie termică Elcen şi operatorul de distribuţie a agentului termic Termoenergetica este un proiect vechi, despre care s-a discutat în repetate rânduri. O chestiune controversată, care, de multe ori, a fost folosită ca armă politică.
Ultima discuție pe acest subiect a avut loc în 2024, când Sebastian Burduja, care își anunțase deja intenția de a candida pentru conducerea PMB, transmitea că un sistem centralizat de producție și transport este necesar pentru București.
E nevoie de un sistem centralizat de producție, transport, distribuție și furnizare a agentului termic. Vedem problemele de fiecare zi ale zecilor de mii de bucureșteni care nu au căldură și apă caldă. Pentru că ambele companii trebuie să lucreze împreună când vorbim de investiții. Degeaba ne pregătim noi să lansăm, în prima jumătate a acestui an, apeluri de proiecte de modernizare a CET-urilor, dacă nu se modernizează și rețeaua de termoficare. Nu mai vorbesc de toate economiile de costuri care rezultă dintr-o fuziune, transmitea Ministrul Energiei de la aceas vreme, Sebastian Burduja.
De asemenea, acesta anunța că o astfel de fuziune ar fi fost fezabilă până la final de 2024. Cu toate astea, PMb nu a preluat nici până în prezent ELCEN.
De asemenea, pe 1 septembrie 2021, Consiliul General al Capitalei vota preluarea Electrocentrale București, după cum scria aici Buletin de București.
„Autoritățile centrale susțin această soluție, pe care eu o consider un element extrem de important în efortul de a asigura buna furnizare a apei calde și căldurii în București. Urmează, de comun acord cu Ministerul Energiei, pași concreți în vederea achiziției ELCEN”, declara la momentul respectiv Nicușor Dan, din postura de primar al Capitalei.