Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 19 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Primăria Capitalei va oferi o mie de euro, sub formă de bonuri de masă, pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19 și donează plasmă / Proiectul este contestat de consilierii din Opoziție, care îl consideră ilegal și imoral
Primărie

Primăria Capitalei va oferi o mie de euro, sub formă de bonuri de masă, pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19 și donează plasmă / Proiectul este contestat de consilierii din Opoziție, care îl consideră ilegal și imoral

50

Persoanele care s-au vindecat de COVID și care aleg să doneze plasmă vor putea primi 1.000 de euro, sub formă de bonuri de masă, de la Primăria Capitalei. Proiectul inițiat de primarul Gabriela Firea a fost votat, miercuri, de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General. Tratamentul cu plasmă este folosit pentru tratarea pacienților care au dezvoltat forme grave în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2. Opoziția a criticat acest proiect, pe care îl consideră imoral și ilegal.

Gabriela Firea este d epărere că acordarea unui astfel de stimulant financiar ar putea duce la o creștere a numărului donatorilor de plasma, în condițiile în care, în prezent, din cele circa 30.000 de persoane care s-au vindecat de COVID, doar 400 s-au prezentat la centrele de transfuzii pentru a ajuta sute de români care se află în stare gravă la terapie intensivă ca urmare de contractării noului coronavirus.

„În primul rând îi vom convinge să doneze, pe calea dialogului, explicând cât de important este să ajute și alte persoane aflate în dificultate. Și, bineînțeles, ca și în alte state europene, vom acorda și un stimulent financiar. Nu e vorba despre bani cash, ci despre un stimulent sub forma unor tichete de masă cu ajutorul cărora donatorul își poate achiziționa alimente, medicamente”, a declarat primarul general.

Proiectul initial de Gabriela Firea a fost aprobat în ședința de miercuri a Consiliului General. Au votat pentru consilierii PSD și ALDE, în timp ce consilierii PNL și USR au votat împotrivă.

„Proiectul acesta este și ilegal, este și imoral și contravine tuturor politicilor publice europene și românești de până acum. Conform legii 282 nu este legal să donezi contra unei remunerații sânge sau alte componente sanguine. Legea spune foarte clar că donarea de sânge și componente sanguine este de tip non-profit. (…) Este o nouă ilegalitate propusă de primarul general Gabriela Firea”, a declarat Ana Ciceală.

Ministerul Sănătății a anunțat recent simplificarea procedurilor privind donarea de plasmă de la cei care s-au vindecat de COVID-19 după ce în mai multe persoane care au vrut să doneze s-au plâns că erau obligați să plătească ei două teste care să arate că nu sunt purtători activi ai virusului SARS-Cov-2, o cheltuială care putea sări de 600 de lei.

Potrivit Ministerului Sănătății, până în prezent au fost înregistrați peste 490 donatori, iar centrele de transfuzie sanguină au distribuit către spitale un număr de 463 unități de plasmă de la donatori vindecați de Covid 19. În prezent, la secțiile de terapie intensivă sunt internate 478 de persoane.

scris de
Cristina Sbîrn

Reporter