Primăria Capitalei nu mai vrea să acorde premii pentru elevii excepționali, cu rezultate în domeniul școlar sau sportiv. Premiile ar fi trebuit să fie plătite prin PROEDUS, deși acestea nu s-au mai plătit din lipsă de fonduri. Proiectul așteaptă din nou votul în Consiliul General al Municipiului București (CGMB), după ce în ședința din luna iulie nu a fost adoptat.
Doar 10 consilieri generali au votat pentru eliminarea premiilor. 10 au fost împotrivă, iar 14 s-au abținut. Astfel, Primăria ar trebui să plătească în continuare premiile obținute de către elevii olimpici și sportivi.
De ce nu se mai acordă premii pentru elevii excepționali
Premiile pentru pentru elevii excepționali nu au mai fost plătite de la anul școlar 2017-2018 până în prezent. Cele acordate înaintea anului 2017 au fost anulate.
Referatul de aprobare al proiectului de hotărâre menționează faptul că Primăria Capitalei nu a putut plăti nici pe cele aferente anilor 2020-2024 „în contextul economic generat de pandemia sanitară”, care a provocat anularea olimpiadelor la vremea respectivă.
Tot în referat mai este invocată și „reprioritizarea cheltuielilor”, ce a accentuat situația economică de fapt.
„Totodată, au fost reprioritizate cheltuielile publice care au determinat diminuarea considerabilă a bugetului PROEDUS aferent anului 2021 şi anului 2022, continuând ăână la nivelul anului 2024”, se arată în acelaşi document citat. Drept urmare, plata recompensării excelenţei şi performanțelor elevilor bucureșteni… a lipsit cu desăvârşire”, se mai arată în document.
Mai mult, potrivit referatului menționat, „neaplicarea constantă într-o perioadă îndelungată (2020-2025) a acestor norme de drept a determinat practic pierderea forţei lor obligatorii, dovada clară că ele nu mai corespund necesităţilor reale ale colectivităţii locale, respectiv sunt depăşite în raport cu transformările ce au survenit ulterior adoptării lor”.
Prodeus a semnalat problema neplății
Într-un punct de vedere al PROEDUS se arată că „instituţia a semnalat aceste aspecte ordonatorului principal de credite, însă, luând seama de situaţia economică specială a Capitalei, dar şi a contextului naţional din perioada menţionată, acordarea premiilor a fost blocată, care urmare a bugetului insuficient”.
Instituţia spune că a făcut mai multe demersuri de-a lungul anilor pentru aceste premii de la municipalitate, ce fac obiectul hotărârii 49 din 2020. Au fost cerute alocări bugetare suplimentare şi prelungirea termenului de acordare a premiilor care nu au fost date la timp. În ciuda adreselor făcute către primar şi către Consiliul General, demersul s-a lăsat fără vreun deznodământ pozitiv.
Ultimul an în care au fost centralizate toate premiile restante a fost anul şcolar şi competiţional 2018-2019.
CITEȘTE ȘI: „Șantierele tramvaielor”, în format digital. Asociația „Metrou Ușor” lansează o hartă interactivă