Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 17 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEconomicMain

Prețul apartamentelor din București, cu 70% mai mare în ultimii 6 ani

132
Prețurile apartamentelor din București cu 70% mai mari
Prețurile apartamentelor din București au crescut cu 70% în ultimii 6 ani. Foto: Inquam Photos / George Călin

Prețul apartamentelor din București a crescut cu 70% față de acum 6 ani, arată o analiză realizată de platforma Storia, în octombrie.

A fost analizată perioada septembrie 2019 – septembrie 2025. Bucureștiul se află pe locul al patrulea în clasamentul orașelor cu cele mai mari prețuri, după Cluj-Napoca, Constanța și Brașov.

Analiza a luat în calcul atât apartamentele noi, cât și pe cele de pe piața secundară, cu una, două, trei sau patru camere. 

Potrivit analizei, în septembrie 2019, prețul pe metru pătrat era de 1.187 de euro, în timp ce în septembrie 2025 a ajuns la 2.017 euro. În septembrie 2022, un metru pătrat avea prețul de 1.548 de euro.

Prin comparație, cele mai ridicate prețuri pe metru pătrat sunt în Cluj-Napoca (3.175 euro/mp), Constanța (2.257 euro/mp) și Brașov (2.203 euro/mp).

Cu toate că ritmul de creștere a fost unul constant, acesta este mai redus, raportat la alte mari orașe din România, cum ar fi Sibiu și Brașov, unde prețurile s-au dublat în ultimii 6 ani (+103%).

În perioada 2019 – 2022, prețurile din București au crescut cu 30% (de la 1.187 la 1.548 euro/mp), iar între 2022 și 2025 s-a menținut o creștere similară (de la 1.548 euro la 2.017 euro/mp). Tot între 2019 și 2022, Brașov a avut cea mai mare creștere procentuală (52%).

Totodată, piața imobiliară din București a evoluat într-un ritm apropiat de cel al salariilor. Datele de la Institutul Național de Statistică (INS) arată că salariul mediu net a crescut, în aceeași perioadă, cu 75%, ușor peste ritmul de creștere al prețurilor locuințelor.

Creșterile din ultimii 6 ani în marile orașe din România. Foto: Storia

Factorii care au influențat prețul apartamentelor din București

Pandemia de Covid-19 se numără printre factorii care au influențat aceste majorări, dar și creșterea costurilor de construcție, inflația ridicată și dobânzile mari la creditele ipotecare.

Perioada 2022 – 2025 a fost marcată de creșterea inflației și a dobânzilor la credite. Inflația anuală a atins un maxim de 17% în noiembrie 2022, iar ulterior a scăzut, treptat, sub pragul de 10%, după septembrie 2023. Începând din iunie 2025, a crescut din nou aproape de 10%.

Pe fondul inflației ridicate, Banca Națională a României (BNR) a majorat dobânda la politica monetară. Astfel, s-a ajuns la creșterea indicelui IRCC, luat în calcul la stabilirea dobânzilor pentru creditele ipotecare.

Până în vara anului 2022, IRCC a fost mai mic de 2%. Din 2023 și până acum, indicele a fost mereu aproape de pragul de 6%, pe care l-a depășit în octombrie 2025.

Scumpirile au afectat mai mult piața veche din București

Pe parcursul lunii octombrie, prețul mediu pentru apartamentele din Capitală a ajuns la 2.149 euro/mp util, după o variație mai mică de 1%. Potrivit indicelui Imobiliare.ro, scumpirile au fost mai accelerate pe piața veche.

Apartamentele din blocuri construite înainte de 2020 au fost listate la vânzări cu prețul mediu de 2.109 euro/mp util, după un avans în ritm anual cu 17%, acesta fiind cel mai mare înregistrat la nivel național. Pe de altă parte, în același interval, apartamentele noi s-au apreciat cu 13% și au ajuns la prețul mediu de 2.338/mp util.

CITEȘTE ȘI Dezvoltare urbană de la Otopeni: Primăria convoacă „ultima întâlnire publică”, ca să stabilească prioritățile de investiții pentru următorii 5 ani

Autor

  • Andreea Stănărîngă

    Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

scris de

Andreea Stănărîngă

Cu o experiență de peste 5 ani în presă, face parte din echipa Buletin de București din septembrie 2025. A colaborat cu câteva publicații, printre care și Fanatik.ro, unde s-a ocupat de știri de lifestyle și de actualitate. A făcut un pas către presa locală pentru a explora Bucureștiul și poveștile care merită spuse.

pe același subiect

Funky Citizens caută observatori pentru alegerile locale din 7 decembrie
ArticoleMainPoliticPrimărie

Funky Citizens caută observatori pentru alegerile locale din 7 decembrie

Funky Citizens caută observatori independenți care vor monitoriza procesul electoral la alegerile...

Sector 1 | Primăria a lansat o nouă platformă pentru gestionarea locurilor de parcare | FOTO: imagine cu caracter ilustrativ, Inquam Photos / George Călin
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Platformă nouă pentru gestionarea locurilor de parcare

Primăria Sectorului 1 a lansat o nouă platformă pentru gestionarea locurilor de...