Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 14 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăMain

Premii speciale dedicate susținerii noii generații de muzicieni, la Concursul Enescu 2026

3
Concursul Enescu 2026
Mayumi Kanagawa. Câștigătoarea Sectiunii Vioară. Concursul Enescu 2024. Foto Alex Damian

Concursul Internațional George Enescu 2026 se desfășoară la București între 23 august și 19 septembrie sub tema „În căutarea excelenței”. Ediția de anul acesta își consolidează misiunea de susținere a tinerilor muzicieni printr-o amplă serie de premii speciale și oportunități de dezvoltare profesională, menite să ofere laureaților nu doar recunoaștere artistică, ci și un sprijin concret în construirea unei cariere internaționale.

Buletin de București este partener media al evenimentului.

Dincolo de premiile financiare acordate în cadrul competiției, organizatorii anunță pentru ediția 2026 un pachet extins de beneficii dedicate câștigătorilor și laureaților concursului, care include concerte și recitaluri pe scene importante din România și din străinătate, mentorat artistic și strategic, posibilități de reprezentare artistică internațională, precum și premii speciale oferite de parteneri din mediul public și privat, potrivit unui comunicat de presă al Artexim, organizator al Concursului Internațional George Enescu.

Youtube video

Una dintre cele mai importante componente ale programului de premii speciale este reprezentată de oportunitățile scenice oferite laureaților. ARTEXIM dezvoltă în prezent o rețea amplă de parteneriate cu filarmonici și instituții muzicale din România, care vor oferi câștigătorilor și laureaților oportunitatea de a susține concerte și recitaluri în cadrul stagiunilor 2026 – 2027 și 2027–2028.

Aceste colaborări urmăresc să ofere tinerilor muzicieni șansa unor apariții scenice pe scene importante, într-un moment esențial al începutului lor de carieră, facilitând acestora întâlnirea cu orchestre, dirijori și publicuri diverse din întreaga țară.

Pe plan internațional, Concursul Enescu 2026 aduce o serie de colaborări importante:Teatro Fraschini di Pavia, una dintre instituțiile lirice și muzicale de tradiție din nordul Italiei, va oferi câștigătorului secțiunii violoncel un recital programat pentru aprilie 2027.

Aceste oportunități se alătură tradiției Concursului Enescu de a crea punți reale între competiție și viața artistică internațională, contribuind la integrarea laureaților în circuitul profesional european.

Ediția 2026 introduce și o componentă extinsă de mentorat și dezvoltare profesională, construită în jurul ideii că excelența artistică presupune, astăzi, nu doar performanță interpretativă, ci și capacitatea de a se poziționa într-un peisaj cultural internațional tot mai complex.

În acest context, organizatorii vor oferi laureaților posibilitatea de a beneficia, pe parcursul unui an, de mentorat și îndrumare în carieră alături de Andreas Vierziger, curator muzical și consultant strategic austriac, recunoscut pentru activitatea sa în domeniul muzicii clasice contemporane, managementului cultural și dezvoltării artistice interdisciplinare.

Activ în cadrul unor importante competiții și proiecte internaționale, Andreas Vierziger colaborează cu artiști, festivaluri și instituții culturale din întreaga Europă, fiind cunoscut pentru abordările sale inovatoare privind dezvoltarea artistică și poziționarea strategică a tinerilor muzicieni în context internațional.

Programul de mentorat propus pentru Concursul Enescu 2026 va include sesiuni dedicate managementului carierei, dezvoltării artistice, strategiilor de promovare și construirii unui profil artistic internațional.

În completarea programului de mentorat, ARTEXIM, organizatorul Concursului Internațional George Enescu, va oferi laureaților posibilitatea încheierii unor contracte de reprezentare și  mentorat artistic. Această componentă urmărește susținerea dezvoltării profesionale a laureaților pe termen lung și facilitarea accesului acestora la noi oportunități artistice, concerte, turnee și colaborări la nivel național și internațional.

Concursul Enescu 2026 își propune să funcționeze nu doar ca o competiție de prestigiu, ci și ca un mecanism activ de integrare a tinerilor muzicieni în circuitul artistic profesionist.

CITEȘTE ȘI: Au început înscrierile pentru Concursul Internațional George Enescu 2026

Concursul Enescu 2026: alte premii importante acordate de parteneri

Pe lângă premiile acordate de organizatori, ediția 2026 va include și o serie de premii speciale oferite de parteneri din mediul public și privat, premii care pot fi cumulate cu celelalte distincții obținute în concurs.

În cadrul secțiunii vioară, Fundația Culturală „Șerban Lupu” va acorda Premiul „Sherban Lupu”, în valoare de 2500 de euro net, destinat celui mai bine clasat violonist român din competiție.

Pentru secțiunea pian, Fundația Culturală Erbiceanu va acorda Premiul „Constanța Erbiceanu”, în valoare de 2500 de euro net, destinat celui mai bine clasat pianist român din competiție.

De asemenea, partenerul principal BRD va oferi câte un premiu special pentru fiecare secțiune instrumentală a Concursului.

Concursul Internațional George Enescu reprezintă cel mai important concurs de muzică clasică din România și unul dintre cele mai prestigioase la nivel internațional. Ediția aniversară din 2026 va reuni la București tineri muzicieni din întreaga lume, într-un program care include competiția propriu-zisă, concerte simfonice, recitaluri camerale, masterclass-uri și evenimente dedicate dialogului artistic internațional.

Prin ansamblul premiilor și oportunităților oferite, Concursul Enescu își reafirmă angajamentul de a susține nu doar performanța artistică de moment, ci parcursul profesional al noii generații de muzicieni, într-un context cultural global în continuă transformare.

Înscrierile pentru ediția 2026 sunt deschise artiștilor născuți după 1 august 1991. Data-limită pentru secțiunile pian, vioară și violoncel este 17 mai 2026, în urma prelungirii perioadei de înscriere.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Filme și documentare despre război și rezistență, la Cinema Muzeul Țăranului. Revine seria Cinepolitica | FOTO: Captura film Made in EU
ArticoleCulturăȘtiri

Filme și documentare despre război și rezistență, la Cinema Muzeul Țăranului, în cadrul Cinepolitica 2026

Filme și documentare despre război și rezistență vor fi proiectate la Cinema...

Discuție despre artă contemporană alături de curatoarea Agnes Violeau, la Hanul Gabroveni | FOTO: Inquam Photos /George Călin
ArticoleCulturăȘtiri

Discuție despre artă contemporană alături de curatoarea Agnes Violeau, la Hanul Gabroveni

O discuție despre artă contemporană alături de curatoarea Agnes Violeau va avea...

Wizz Air reia, de la finalul lunii mai, zborurile pe ruta București - Tel Aviv
ArticoleȘtiriTransport

Wizz Air reia, de la finalul lunii mai, zborurile pe ruta București – Tel Aviv

Compania aeriană Wizz Air a anunțat că, începând din data de 28...