Extinderea magistralei M2, până la Gara Petricani, ar putea avea loc în urma unui parteneriat încheiat între Primăria Sectorului 2 şi Metrorex. În acest sens, Consiliul Local al Sectorului 2 va vota luni, 31 martie, un proiect prin care solicită Consiliului General undă verde pentru această colaborare.
UPDATE: Proiectul a fost adoptat cu 20 de voturi pentru și 7 abțineri.
CITEȘTE ȘI: Extinderea Magistralei 2 de metrou din Pipera la Petricani, un proiect vechi de 15 ani
Finanţarea se va realiza exclusiv de Sectorul 2, se arată în proiect, din bugetul local, bugetul naţional, fonduri externe nerambursabile şi alte surse legal constituite.
Acest proiect este legat de Strategia de Dezvoltare Locală Integrată şi Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2021-2027, care are scopul de a analiza mobilitatea şi conectivitatea la nivelul sectorului 2.
CITEŞTE ŞI: Sector 6 | Discuţii Primărie – Metrorex pentru extinderea liniilor de metrou M3 şi M5
Analiza cuprinde întreg teritoriul administrativ al Sectorului 2, dar va evidenția inclusiv legăturile pe care sectorul le are cu restul teritoriului municipiului Bucureşti, precum şi cu localităţile din judeţul Ilfov, se arată în referatul de aprobare.
În acelaşi document se menţionează că o mare parte din deplasările de pe teritoriul Sectorului 2 sunt generate de principalele obiective de interes localizate în sector.
Motivele pentru care se doreşte extinderea „Magistralei Corporatiştilor” M2 până la Gara Petricani
Zona de birouri din partea de nord a sectorului 2 (Aurel Vlaicu – Pipera) reprezintă unul dintre principalii generatori de trafic al Capitalei, mai ales în ceea ce priveşte deplasarea către locul de muncă.
Concentrarea unui număr foarte ridicat de locuri de muncă în acea zonă suprasolicită sistemul de transport public (Metrou M2, tramvaiele 4, 16 şi 36 sau liniile de autobuz 343, 135 etc) şi reţeaua stradală (str. Barbu Văcărescu, şos. Pipera şi şos. Petricani – str. Doamna Ghica) la orele de vârf (07:00-09:00 ş 17:00-19:00).
Drept urmare, consideră autorităţile, este nevoie de acest nou segment de metrou pentru a mai decongestiona traficul.
O scrisoare care arată intenţia autorităţilor locale de a se implica în dezvoltarea infrastructurii de transport subteran a fost trimisă de primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, la Ministerul Transporturilor, condus de colegul său de partid, Sorin Grindeanu.
„Vă transmitem pe această cale intenţia Sectorului 2 de ase implica activ, atât din punct de vedere tehnic cât şi financiar, în proiecte care vizează extinderea magistralelor de metrou aflate pe teritoriul său şi vă propunem iniţierea demersurilor pregătitoare unei colaborări interinstituţionale”, se arată în scrisoare.
Comments are closed.