Cetăţeanul polonez care a participat ilegal la protestul din 1 martie a fost arestat preventiv, anunţă Poliţia Capitalei. Acesta avea interdicţie după ce la, protestul din 10 februarie, aruncase un gard metalic, intrase în mulţime cu un briceag şi a fost prins că avea maşina plină de obiecte periculoase.
După ce primise interdicţia de a intra la proteste, cetăţeanul polonez în vârstă de 36 de ani a venit şi la cel de pe 1 martie, organizat de partidul AUR. Avea la el o curea care, la vârf, avea un obiect tăios.

Acest gest i-a adus arestul preventiv. Nu avea voie să mai participe la manifestaţii publice după ce, pe data de 10 februarie, încercase să instige mulţimea la violenţe prin faptele sale.
Cetăţean polonez, arestat preventiv. Ce făcuse la protestul de pe 10 februarie
Mai precis, la protest, acesta a ridicat un panou metalic, care aparținea Jandarmeriei Capitalei, și pe care l-ar fi aruncat în direcția forțelor de ordine, provocând distrugeri ale acestuia, transmite Poliţia Capitalei, printr-un comunicat de presă.
Bărbatul de origine poloneză avea la el o briceag, lung de 15 centimetri.
„De asemenea, în urma verificării autoturismului, deținut de bărbatul în cauză, au fost găsite mai multe bunuri și obiecte, dintre care amintim: un obiect tăietor, de tip topor, mai multe obiecte balistice, steaguri cu diferite simboluri, mai multe tuburi cartuș, acte, numere de înmatriculare, chei de autoturisme, precum și mai multe dispozitive de stocare”.
Cetăţeanul polonez şi un alt agitator erau cercetaţi încă de pe data de 10 februarie pentru faptele de ultraj, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.
La protestul de pe 1 martie au participat câteva zeci de mii de oameni. Nu a fost marcat de violenţe notabile, cu excepţia momentului în care o mulţime de manifestanţi a încercat să rupă cordonul de jandarmi organizat în faţa Palatului Victoria.
CITEŞTE ŞI: Violenţe la mitingul din Piaţa Victoriei, mai mulţi manifestanţi au încercat ruperea cordonului de jandarmi