Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 10 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMainPolitic

Plângeri penale pe numele lui Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi George Simion, pentru instigare la violenţă şi ultraj

17
Plângeri penale pe numele lui C. Georgescu, H. Potra şi C. Georgescu. FOTO de la protest: INQUAM / George Călin
Plângeri penale pe numele lui C. Georgescu, H. Potra şi C. Georgescu. FOTO de la protest: INQUAM / George Călin

Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi George Simion au plângeri penale pe numele lor cu acuzele de instigare publică la violenţă şi ultraj, anunţă conducerea partidului REPER, ai căror membri au semnat aceste plângeri. Pe de altă parte, spun surse G4Media, un dosar penal a fost deschis deja pe numele lui Horaţiu Potra, pentru mesajul în care îndeamnă la violenţe fără precedent.

Reprezentanți ai conducerii Partidului REPER, respectiv Camelia Sălcudean – președintă interimară, Cătălin Teniță, Andreea Leonte, Ana Maria Boghean și Marcel Ivanov și membri ai Biroului Național, au depus astăzi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului București plângeri penale pentru faptele de instigare publică și ultraj petrecute în contextul evenimentelor din 9 martie 2025.

Plângerea vizează declarațiile publice făcute de George Simion, Horațiu Potra și Călin Georgescu. Cei de la REPER spun că „mesajele lor au incitat la violență împotriva autorităților statului, având ca rezultat direct actele de vandalism și agresiunile asupra forțelor de ordine din centrul Capitalei”.

Plângerea penală depusă se referă la încălcarea articolelor 368 și 257 din Codul Penal:
– Art. 368 privind instigarea publică, care pedepsește îndemnul public la săvârșirea de infracțiuni
– Art. 257 privind ultrajul, care sancționează faptele săvârșite împotriva funcționarilor publici aflați în exercițiul funcțiunii

Plângeri penale – ce a spus Horaţiu Potra

Horaţiu Potra, pe numele căruia există deja un mandat de arestare în lipsă şi care s-ar părea că s-a refugiat în Dubai, a dat, de departe, cel mai grav mesaj.

Acesta a scris şi a dat un mesaj audio în care îndeamnă românii revoltaţi de decizia BEC să iasă în stradă şi să răstoarne sistemul. Printre altele, acesta scrie: „ieşiţi fiecare în oraşele voastre, mergeţi la Bucureşti, cu parul, furca, coasa şi toporul. Cei care au arme, să iasă cu armele, că altfel noi şi copiii noştri vom muri pe front în Ucraina, pentru gloria hoţilor!”


Nu e primul său mesaj în care instigă la violenţă, dar este cel mai virulent. Acum câteva zile, postase unul similar în care spunea: „Nu vă lăsați duși de nas de ăia care zic să nu ieșiți cu parul, să nu faceți manifestație și violență. Asta e o vrăjeală. Nu merge, în România s-a dovedit, s-au văzut, se vede clar cu democrația, cu alegeri corecte și de-astea, nu există, nu poate. Ăștia care-s la conducere au furat prea mult 35 de ani, nu au chef să ajungă pe la pușcărie și nu au, nu pot să lase ciolanu, nu cred”.

George Simion

O reacție dură a avut și liderul AUR. Într-o transmisiune live distribuită pe Facebook după anunțul invalidării de către BEC a candidaturii lui Călin Georgescu, acesta a transmis că nu mai organizează proteste, pentru că nu poate garanta că nu vor fi violente.

„La cât de furioasă e lumea, nu-mi mai pot asuma nimic. Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică pentru ce-au făcut. Să îți bați joc, așa, de democrație”, a declarat George Simion.

Ulterior, Simion şi-a nuanţat declaraţia şi a spus că era vorba de o metaforă şi că vorbise de jupuitul de privilegii.

Ieşirea agresivă a lui George Simion a fost taxată dur de fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu. Acesta spune că mesajul lui Simion este incitare la violenţă şi crimă:

Surse citate de mai multe instituţii de media centrale arată că patru parlamentari AUR au participat la protestul din seara de 9 martie şi i-ar fi coordonat pe manifestanţi. Despre trei dintre ei a scris G4Media AICI.

——

Candidatura lui Călin Georgescu a fost respinsă duminică de Biroul Electoral Central. Decizia a fost luată cu 10 voturi pentru invalidare și 4 împotriva invalidării.

S-au opus invalidării reprezentanții AUR, POT, SOS și USR.

CITEȘTE ȘI: USR a votat în BEC pentru acceptarea candidaturii lui Călin Georgescu. Voturi pentru validare au mai dat AUR, POT și SOS

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect