Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 21 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticolePrimărieȘtiri

Peste 14.000 de adulți cu handicap din Sectorul 5, asistați prin echipe de servicii mobile

5
Peste 14.000 de adulți cu handicap din Sectorul 5, asistați prin echipe de servicii mobile | FOTO ilustrativ: Arhiva
Peste 14.000 de adulți cu handicap din Sectorul 5, asistați prin echipe de servicii mobile | FOTO ilustrativ: Arhiva

Peste 14.000 de adulți cu handicap din Sectorul 5 ar putea fi asistați prin echipe de servicii mobile, potrivit unui proiect inițiat în Consiliul Local al sectorului. Dacă proiectul va fi adoptat, CLS5 va cere „învoirea” Consiliului General pentru a se asocia cu Fundația Estuar prin intermediul DGASPC Sector 5.

Astfel, dacă va fi adoptat, proiectul propune spre finanțare un buget de circa 1.273.734 euro, valoare eligibilă, adică peste 6 milioane de lei. Dintre aceștia, 60% vor fi repartizați către direcția dedicată asistenței sociale din sector, iar restul banilor vor merge către fundația parteneră, pentru asigurarea materialelor de lucru.

„Se aprobă înființarea și funcționarea, pe durata implementării proiectului, a serviciului social licenţiat,,Echipă mobilă pentru persoane adulte cu dizabilități” (cod 8810-ID-VI) în cadrul DGASPC Sector 5, precum şi asumarea menținerii şi sustenabilității acestuia, în condițiile Ghidului Solicitantului – Condiții specifice şi ale legislației în vigoare, numai în situația aprobării finanţării”, prevede proiectul de hotărâre

Potrivit administrației locale, scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea și consolidarea serviciilor sociale prin asigurarea acestora la domiciliu pentru persoanele adulte cu dizabilități. În Sectorul 5 locuiesc 14.196 de persoane cu handicap, dintre care 12.694 sunt adulți. Din totalul acestora, 4.539 au un grad de handicap grav, 6.584 au fost încadrați cu grad accentuat, iar 1.324 au un grad mediu. Alți 247 de adulți au fost declarați cu dizabilități ușoare.

Cu suma solicitată, Primăria Sectorului 5 ar urma să achiziționeze automobile adaptate pentru deplasarea echipei multidisciplinare, formate din asistent social, psiholog, asistent medical și terapeut, dar și să doteze aceste automobile cu echipamente adecvate, precum rampă pentru scaun rulant sau truse de evaluare.

Ulterior, după licențierea și echiparea trupelor mobile, acestea ar urma să desfășoare intervenții, evaluări, monitorizări, dar și actualizarea planurilor de intervenție direct la domiciliul beneficiarilor primari ai serviciilor sociale. Administrația de sector motivează proiectul prin faptul că, în prezent, pe raza Sectorului 5 nu funcționează niciun centru propriu dedicat persoanelor adulte cu dizabilități, majoritatea serviciilor de acest tip fiind furnizate de privați.

„Pe termen scurt, proiectul va contribui la creșterea accesului persoanelor adulte cu dizabilități la servicii de sprijin în comunitate, prin intervențiile echipei mobile, consiliere şi orientare către servicii sociale și medicale, precum și la îmbunătățirea colaborării între instituțiile implicate în gestionarea cazurilor sociale”, potrivit raportului comun de specialitate realizat de PS5 și DGASPC Sector 5.

CITEȘTE ȘI: Primăria Sectorului 1 vrea să cumpere un teren de la milionarul Vladimir Cohn, pentru o nouă unitate de învățământ în cartierul Băneasa

Primăria Sectorului 5 cedează șase ambulanțe vechi către SABIF

Primăria Sectorului 5 cedează șase ambulanțe vechi de 18 ani către SABIF, după cum scria Buletin de București aici. Potrivit anexelor, Serviciul de Ambulanță din Capitală este cel care a solicitat transmiterea mașinilor după mai mulți ani în care acestea au fost folosite în intervenții ca urmare a unui contract de comodat.

„Având în vedere vechimea contractului de comodat, utilizarea permanentă a autosanitarelor în activitatea operativă a instituției noastre și necesitatea asigurării continuității serviciului public de urgență, vă rugăm să analizați posibilitatea transferului definitiv al acestor autosanitare către Serviciul de Ambulanță București – Ilfov”, solicită conducerea SABIF într-o adresă către PS5, după ce inițial aceștia ceruseră prelungirea comodatului.

Administrația locală mai apreciază că transmiterea fără plată va fi benefică pentru desfășurarea actelor medicale, întrucât destinația mașinilor se va menține în sfera asistenței medicale de urgență.

Autospecialele au fost comodate pentru prima dată în 2008, când Primăria Sectorului 5 a predat în luna septembrie patru mașini pentru Microstația Sector 5, aflată în strada Lerești. Ulterior, o lună mai târziu, mașinilor de transport medical de tip A și B li se mai adăugau încă două ambulanțe de tip C.

CITEȘTE ȘI: Ciprian Ciucu renunță la candidatura pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL, din cauza dosarului deschis de DNA: „Este o decizie corectă”

Autor

  • Alexandru Stan

    Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

scris de

Alexandru Stan

Sunt elev la un colegiu de prestigiu din Capitală și reporter la Buletin de București. M-am născut și am crescut cu mândrie în Capitală, oraș al poveștilor, al tramvaiului tras de cai și al căsuțelor cu portiță și cișmea. Prin articolele mele, mă străduiesc să descriu cu acuratețe viața din București pe ecranele cititorilor noștri și încerc totodată să fac accesibile subiecte de interes general tuturor, de la mic la mare.

pe același subiect