Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 18 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Peste 1000 de persoane au protestat, în Capitală, față de restricțiile impuse de autorități

199

Peste 1000 de manifestanți au protestat, astăzi, în Piața Victoriei și Piața Universității din București față de purtarea măștii. Participanții s-au declarat împotriva UE, fluturând steaguri și pancarte cu mesaje anti-UE sau împotriva pașapoartelor de vaccinare. Organizatorul a fost amendat de Jandarmeria București cu 7.000 de lei pentru depășirea numărului de 100 de participanți.

În Piață au prezenți oameni de toate vârstele, au fost aduși inclusiv copii. De asemenea, au fost aduse baloane cu mesajul: „Jos dictatura militară”.

Conform Jandarmeriei București, participanţii la aceste adunări publice care nu s-au conformat recomandărilor forţelor de ordine şi nu au respectat măsurile sanitare de protecţie individuală prevăzute de legislaţie vor fi identificaţi şi sancţionaţi în raport de prevederile legale încălcate.

Organizatorii activității vor fi sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 293 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

Se arată în comunicatul Jandarmeriei București

Tot astăzi au fost organizate proteste față de măsurile impuse pentru limitarea pandemiei de Covid-19.

Sursă Foto: Facebook/Alianța pentru Unirea Românilor – AUR

Autor

  • Florin Râșteiu

    Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 6 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie. A câștigat premiul I la categoria Presă Locală în 2025 și locul al II-lea la aceeași categorie în 2024 în cadrul Premiilor Superscrieri pentru jurnalism independent.

scris de

Florin Râșteiu

pe același subiect

Plan special de intervenții STB: 255 de angajați ai societății vor fi mobilizați
ArticoleȘtiriTransport

Plan special de intervenții STB: 255 de angajați ai societății vor fi mobilizați

Societate de Transport București (STB) a anunțat că, în contextul codului portocaliu...

Deszăpezirea în București: Peste 300 de utilaje intervin pe străzile Capitalei
ArticolePrimărieȘtiri

Deszăpezirea în București: peste 300 de utilaje intervin pe străzile Capitalei

Personalul comandamentului de deszăpezire este pregătit să intervină în această noapte și...

Sector 1 | Măsuri pentru persoanele fără adăpost, pe perioada codului de ninsoare
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Măsuri pentru persoanele fără adăpost, pe perioada codului de ninsoare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 îi îndeamnă...

Robert Negoiță, al doilea primar testat de droguri care primește rezultat negativ la INML
ArticolePrimărieȘtiri

Robert Negoiță, al doilea primar testat de droguri care primește rezultat negativ la INML

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a primit rezultatul analizelor făcute de Institutul...