Înșelăciune cu apartamente în București, într-un ansamblu rezidențial din Sectorul 5. Procurorii Parchetului General și polițiștii de investigare a criminalității economice fac miercuri, 12 august, 19 percheziții în București și în județele Ilfov și Giurgiu, în cadrul acestui dosar, conform Agerpres.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani. Mai precis, descinderile au fost loc în 14 locații din București, două din Ilfov și una din Giurgiu. Au fost vizate domiciliile unor persoane fizice, respectiv administratori ai unor societăți comerciale, precum și sediile și punctele de lucru ale mai multor persoane juridice, între care societăți comerciale și instituții financiare nebancare.
Apartamente din Sectorul 5, vândute de mai multe ori
Asemenea cazului Nordis, și apartamentele din cartierul rezidențial din Rahova ar fi fost vândute mai multor persoane. Mai precis, persoanele cercetate ar fi încheiat contracte de promisiune de vânzare-cumpărare pentru imobilele ce urmau să fie construite.
„În unele situații, aceleași apartamente ar fi fost promise mai multor potențiali cumpărători, fără ca aceștia să cunoască situația juridică a imobilelor și fără să își poată recupera sumele achitate cu titlu de avans”, se arată în comunicatul Parchetului General.
În ceea ce privește banii obținuți ca avans pe de cumpărători, procurorii au suspiciuni că aceste sume ar fi fost transferate succesiv prin conturile mai multor societăți comerciale interpuse, controlate în fapt de aceleași persoane. La final, banii ar fi fost retrași în numerar.
Conform unor surse judiciare ale Agerpres, dosarul vizează modul în care au fost vândute apartamentele din ansamblu rezidențial Oxy Residence 2 din cartierul Rahova.
Au fost făcute percheziții și la birouri notariale
În cadrul acțiunii de miercuri, au fost efectuate percheziții și în patru birouri notariale și o instituție. De aici au fost ridicate înscrisuri care au completat probatoriul. Pe lângă actele ridicate în urma verificărilor, polițiștii au confiscat și:
- obiecte,
- valori
- date informatice care au legătură cu faptele cercetate și care pot contribui la aflarea adevărului.
Prejudiciul adus victimelor înșelăciunii cu apartamente este estimat, până la acest moment, la aproximativ 16 milioane de lei, echivalentul a circa 3,05 milioane de euro.
Țeapa ansamblurilor de lux promise de Nordis
În anul 2024, o investigație Recorder a scos la iveală posibile fraude ce au fost făcute în afacerea imobiliară Nordis. Dezvoltatorul, care promitea să realizeze ansambluri de lux în București, dar și în stațiuni precum Mamaia, Sinaia sau Brașov, ar fi încasat sume uriașe în avans pentru proiecte care nu au mai fost livrate către cumpărători.
Cu toate că oamenilor le-au fost prezentate proiecte frumoase, multe dintre acestea au rămas doar pe hârtie, chiar daca banii fuseseră deja încasați. Pe lângă asta, anumite apartamentele ar fi fost vândute de mai multe ori.
Investigația Recorder evidențiază și legăturile politice ale grupului. Vladimir Ciorbă, principalul asociat al Nordis, este soțul Laurei Vicol, deputată PSD și șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților. În acest context, rolul său în reglementarea legilor imobiliare devine discutabil, fiind direct implicată în beneficiile care au permis funcționarea schemei Nordis.
În Capitală, proiectele imobiliare de lux ale companiei sunt:
Nordis Primăverii Boutique
Clădirea pentru care a fost necesară o investiție de 8 milioane de euro și care include patru tipuri de locuințe: trei apartamente de lux și un penthouse situat pe ultimele trei etaje. De asemenea, la demisol, clădirea are un spațiu de birouri. Este situat pe Bulevardul Primăverii, una dintre cele mai scumpe zone din oraș.
Nordis View
În ceea ce privește acest proiect din nordul Bucureștiului, pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, acesta a fost evaluat la 15 milioane de euro și includea 51 de apartamente rezidențiale, pe o suprafață de 9.000 de metri pătrați.
Termenul de finalizare era stabilit pentru decembrie 2022, însă investigația Recorder arată că, la momentul respectiv, „proiectul exclusivist” consta doar într-o structură de beton începută și abandonată.
În cazul Nordis, procurorii DIICOT au deschis un dosar penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare. DIICOT afirma la momentul respectiv că, în perioada 2019-2024, liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, ar fi încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, suma de peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro).
Astfel că, la începutul anului 2025, 11 persoane au fost reținute în acest dosar, printre care și Laura Vicol, fost deputat PSD, și soțul acesteia, Vladimir Ciorbă.
CITEȘTE ȘI Care sunt firmele și vedetele din București care speră să recupereze banii de la Nordis
€100.000, banii publici, pentru agenția de turism a grupului Nordis
Într-o investigație realizată de Buletin de București s-a arătat cu, în anul 2025, Primăria Capitalei a încheiat, prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție București (CREART), nu mai puțin de 11 contracte pentru călătorii cu destinații diverse cu agenția de turism de lux Melior Voyage.
Aceasta nu este o simplă agenție. A fost înființată în 2020 sub un alt nume, Nordis Travel, fiind fondată de Anca Drugan și firma Nordis Management. De-a lungul celor cinci ani de existență, din firmă au făcut parte, prin intermediul altor două companii, și Vladimir Ciorbă, soțul Laurei Vicol (PSD), dar și Gheorghe Poștoacă, amândoi aflați la conducerea dezvoltatorului imobiliar Nordis.
La finalul lunii martie 2025, Melior Voyage s-a înscris pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), platforma pe care instituțiile publice din România trebui să-și facă cumpărăturile. După doar o săptămâna a primit și primul contract, încredințat direct agenției de turism de lux pentru servicii de cazare în Osaka, Japonia.
Un alt contract pentru servicii de cazare a fost încredințat direct fostei Nordis Travel în toamna anului 2025, mai precis în septembrie. Deplasarea pentru care a fost încheiat contractul s-a desfășurat la Paris, în Franța.
Pe lângă aceste achiziții, fosta Nordis Travel a primit și alte contracte pentru servicii de transport și cazare de dimensiuni mai mici în orașe precum: București, Timișoara, Suceava, Oradea, Bratislava și chiar Londra.