Polițiștii au făcut marți 83 de percheziții la domiciliu în București și în 13 județe, într-un dosar care vizează infracțiuni economice în gestionarea deșeurilor. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 237 de milioane de lei (50.000.000 euro), scrie Mediafax.
Acțiunea este coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Capitalei și vizează activități din domeniul managementului deșeurilor, în special pe componenta colectării, finanțării și decontării operațiunilor comerciale.
Perchezițiile au avut loc în București, dar și în județele Ilfov, Mehedinți, Ialomița, Argeș, Olt, Gorj, Călărași, Buzău, Vâlcea, Teleorman, Dolj, Hunedoara și Constanța.
Potrivit Poliției Capitalei, în perioada decembrie 2021 – noiembrie 2025, reprezentanții a 27 de societăți comerciale ar fi creat circuite fictive pentru înregistrarea unor operațiuni privind colectarea deșeurilor.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2021 – noiembrie 2025, reprezentanții a 27 de societăți comerciale, ar fi creat și operaționalizat circuite fictive de înregistrare a unor operațiuni comerciale privind colectarea deșeurilor. În fapt, aceștia ar fi raportat către organizațiile de transfer de responsabilitate cantități de deșeuri semnificativ mai mari decât cele reale, iar aceste date ar fi fost acceptate, în scopul îndeplinirii obligațiilor anuale față de producători și al obținerii unor sume de bani în mod fraudulos”, a transmis Poliția Capitalei.
Poliția a mai spus că prejudiciul reprezintă contribuțiile care ar fi trebuit achitate pentru diferențele dintre cantitățile de deșeuri declarate și cele efectiv colectate și valorificate, conform legislației.
Persoanele suspecate au fost identificate și urmează să fie duse la audieri.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălarea banilor.
Citește mai multe pe mediafax.ro.
Percheziții și amenzi de peste 17 mii de euro, după meciul Rapid-Petrolul Ploiești
Incidentele violente de la meciul Rapid-Petrolul Ploiești s-au incheiat cu percheziții și sancțiuni de peste 90.000 de mii de lei. De asemenea, nouă nouă mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare.
Mai mult, mai multe persoane nu mai au acces la competiții sportive.
„Poliția și Jandarmeria Capitalei informează că, în urma incidentelor violente produse în contextul partidei dintre FC Rapid București și FC Petrolul Ploiești, au fost desfășurate activități operative și de investigare, care au condus la punerea în aplicare a 9 mandate de percheziție domiciliară, identificarea a zeci de persoane implicate în fapte antisociale, precum și la aplicarea de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 90.000 de lei, alături de multiple măsuri complementare de interzicere a accesului la competiții sportive.”
În dosarul penal, deschis după meciul Rapid-Petrolul Ploiești, sunt efectuate cercetări pentru lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
CITEȘTE ȘI: Percheziții și amenzi de peste 17 mii de euro, după meciul Rapid-Petrolul Ploiești