Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 23 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Patinoarul din parcul IOR a fost închis temporar de ANPC

222

Patine uzate și mizerie la standurile unde se comercializează alimente, asta au descoperit inspectorii ANPC și polițiștii Municipiul București în urma unei inspecții în patinoarul din parcul IOR. În prezent, patinoarul este închis, potrivit comunicatului de presă transmis joi de către poliția Capitalei.

Ieri, 28 decembrie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu reprezentanți ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor București, au inspectat cinci societăți, ce administrează patinoare, oferă spre închiriat patine și comercializează produse alimentare. Scopul verificării a fost prevenirea și combaterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor, precum și a altor fapte de natură penală și contravențională, potrivit G4Media.ro.

Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale în valoare de 56.000 de lei și ridicați în vederea confiscării 4.180 de lei. De asemenea, a fost oprită prestarea serviciilor pentru patinoarul din parcul IOR și pentru zona unde se comercializează produse alimentare. Autoritățile precizează că verificările vor continua, fiind inspectată activitatea desfășurată de către societăți, urmând a fi dispuse măsuri în consecință.

Sursă foto: Grupul de Facebook Cetățean Sector 3

Autor

pe același subiect

"Casa lui Lișcă". FOTO: Asociația Monumente Renăscute
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | „Casa lui Lișcă”, veche de aproape un secol, mutată din Dărăști în Buftea

Cunoscută sub numele de „Casa lui Lișcă”, o construcție ridicată în jurul...

Se scumpesc călătoriile metropolitane
ArticoleȘtiriTransport

OFICIAL | Se scumpesc călătoriile metropolitane STB-Metrorex. Care sunt noile tarife

Ordinul ministrului Transporturilor prin care se scumpesc călătoriile metropolitane STB-Metrorex a fost...

Două linii STB vor avea program prelungit pentru meciul FCSB-FC Argeș. Patru linii ar putea fi deviate. Foto: Arhivă via TPBI
ArticoleȘtiri

Două linii STB vor avea program prelungit pentru meciul FCSB-FC Argeș. Patru linii ar putea fi deviate

Două linii STB vor avea program prelungit duminică, 24 august, pentru a...