Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 15 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Primăria Sectorului 6 a obținut finanțare prin PNRR pentru anveloparea blocurilor 

367

Primăria Sectorului 6 a obținut, în ultima lună, patru finanțări prin PNRR pentru anveloparea blocurilor. Pe 20 decembrie, a fost aprobată o cerere de finanțare, iar pe 28 decembrie, alte trei în valoare totală de aproximativ 48 milioane de lei, care vizează anveloparea a cinci blocuri.

Primarul sectorului 6, Ciprian Cucu, a semnat în ultimele două luni contracte de finanțare pentru eficientizarea energetică a imobilelor, în valoare de 217.655.094 lei. În plus, cei de la Direcția de Fonduri Externe au trimis la Ministerul Dezvoltării o cerere de aproximativ 10 milioane de lei, sumă ce va fi cheltuită pe anveloparea a două blocuri. 

În luna martie, Ciprian Ciucu a mai semnat un contract ce viza anveloparea a nouă clădiri, după ce anul trecut s-au finalizat 37 de astfel de lucrări. În lista votată de Consiliul Local al Sectorului 6, în 2017, sunt înscrise 1250 de clădiri, care îndeplinesc criteriile legale, iar alte zeci de blocuri se află în litigii. Potrivit Factual.ro, problema reabilitării termice în sector este discutată încă din 2016. În perioada iunie 2016-august 2020, 154 de blocuri au fost reabilitate, iar în 2021 au fost 37 de clădiri anvelopate. În luna septembrie 2022 au fost reabilitate termic nouă blocuri, pentru care s-au plătit 38 milioane de lei, iar din septembrie și octombrie, 15 clădiri se află în execuție.

Sursă foto: Pagina de Facebook Primăria Sectorului 6 

Autor

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Microzona 19 din Sectorul 6 se modernizează. Multe dintre străzi nu au fost asfaltate niciodată

Primăria Sectorului 6 amenajează Microzona 19. Echipele intervin pe 39 de străzi,...

vechiul sediu al Primăriei Sectorului 3
ArticoleMainPrimărie

VIDEO | Ce se va întâmpla cu vechiul sediu al Primăriei Sectorului 3, după mutarea la Hala Laminor

Primarul Robert Negoiță a anunțat că în vechiul sediu al Primăriei Sectorului...

Ai trotinetă electrică? Nu ai voie în parcurile Capitalei. Ce alte vehicule electrice sunt interzise | FOTO: Arhiva
ArticolePrimărieȘtiri

Ai trotinetă electrică? Nu ai voie să intri în parcurile Capitalei. Ce alte vehicule electrice sunt interzise

Nu ai voie cu trotinetă electrică în parcurile Capitalei, transmite Primăria Municipiului...